O autospecială de pompieri a căzut într-o râpă, în drum spre incendiu. Trei pompieri răniți

O mașină de pompieri a căzut într-o râpă în timp ce se îndrepta spre un incendiu. 

Publicitate

O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se deplasa la un incendiu în localitatea Ilva Mică, în urma accidentului trei pompieri fiind răniţi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a transmis că accidentul s-a produs pe un drum comunal şi că bărbatul de 34 de ani care conducea autospeciala de pompieri nu era sub influenţa alcoolului.

"Astăzi (sâmbătă - n.r.), poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz Băi au intervenit la un eveniment rutier produs pe un drum comunal dintre Feldru şi Ilva Mică. Din primele date, o autospecială ce se deplasa la un incendiu semnalat în localitatea Ilva Mică a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, trei bărbaţi, de 34, 26 şi 20 de ani, au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital. Testarea cu aparatul etilotest a şoferului, de 34 de ani, a indicat faptul că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri, în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele şi modalitatea producerii evenimentului rutier", a informat IPJ Bistriţa-Năsăud.

Reprezentanţii ISU au comunicat că spre locul incendiului produs la anexele unei gospodării din Ilva Mică au fost direcţionate alte resurse, de la secţia de pompieri Năsăud, respectiv un echipaj de stingere şi un echipaj de descarcerare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel