O balenă cu scolioză a fost filmată în largul coastei spaniole / video

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

O balenă masivă de 40 de tone care înota în largul coastei Valencia, în Spania, a fost filmată și, după cum se vede în imagini, animalul se confruntă cu o scolioză destul de pronunțată.

La început, când comandantul unei bărci locale a zărit de departe balena, aceasta părea dă se chinuie să înoate, posibil din cauza unei plase de pescuit, scrie Science Aelrt.

Odată ce biologii și medicii veterinari au ajuns la fața locului, a devenit clar care era problema balenei, iar filmările din dronă au dezvăluit o deformare gravă a coloanei vertebrale la jumătatea corpului său.

Biologii sperau să atașeze un tracker la balenă, dar malformația din coloana vertebrală a făcut acest lucru imposibil.

După câteva ore, balena cu aripioare a părăsit zona de coastă.

Youtube video image

În 2019, o balenă minke cu o curbă clară în coloana vertebrală a fost găsită eșuată mal, permițând cercetătorilor să studieze de aproape impactul anatomic al scoliozei la balene.

Descoperirile lor sugerează o bază mecanică comună pentru scolioză la oameni și la balene. Oamenii pot simpatiza cu starea dureroasă mai mult decât orice alt mamifer. Suntem singura specie cunoscută care dezvoltă spontan scolioză fără nicio cauză evidentă, ceea ce se numește scolioză „idiopatică”.

În cazul balenei cu aripioare din Valencia, nu este clar cum coloana vertebrală a ajuns să fie atât de deformată. Cu traficul maritim global în creștere, șansa unei ciocniri cu o navă ar putea explica starea animalului.

Estimările sugerează că până la 20.000 de balene mor în fiecare an în urma coliziunilor cu nave la nivel global, iar cele mai multe dintre aceste ciocniri implică balene cu aripioare, al doilea cel mai mare mamifer din lume și unul care petrece destul de mult timp lângă suprafața oceanului. Balenele cu cocoașă sunt următoarea victimă cea mai frecventă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel