O bluză pe care prinţesa Diana de Wales a purtat-o în timpul unei sesiuni de exerciţii fizice a fost vândută la o licitaţie organizată în Statele Unite, relatează Press Association.
Potrivit RR Auction, cu sediul în Boston, obiectul vestimentar a fost adjudecat cu 53.532 de dolari în cadrul licitaţiei organizate miercuri.
Bluza a fost pusă în vânzare de fosta antrenoare personală a prinţesei Diana, Jenni Rivett, care a anunţat că va dona suma obţinută unei familii din Malawi.
Antreprenorul britanic Sir Richard Branson este cel care i-a oferit prinţesei Diana bluza bleumarin, de mărime medie, pe care este imprimat logo-ul Virgin Atlantic.
Bluza a fost apoi dăruită de Diana antrenoarei sale, alături de un bileţel pe care a scris: "Cu multă dragoste de la Diana".
"Cu câteva luni înainte de decesul său prematur, m-a sunat şi mi-a spus că mi-a lăsat câteva bluze. Printre ele, şi aceasta, de care am decis să mă despart acum pentru a ajuta o familie din Malawi", a declarat Jenni Rivett.
"Această bluză dăruită prinţesei Diana de Sir Richard Branson nu a fost spălată niciodată", a menţionat fosta antrenoare a prinţesei de Wales.
Persoana câştigătoare a licitaţiei este un colecţionar din California care a dorit să rămână anonim, precizează Press Association.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu