Mai multe cazuri ce au legătură cu o boală neurologică misterioasă au ridicat multe sprâncene în rândul medicilor și specialiștilor.
Cazurile, concentrate în mare parte într-o zonă slab populată din New Brunswick, i-au uimit pe experți, iar misterul a provocat o dispută acerbă între oficiali care sugerează că pacienții nu au legătură între ei. Oamenii de știință care au susținut că toate cazurile ar fi fost declanșate de factori de mediu sau contaminanți își susțin în continuare poziția.
Victimele se confruntă cu dureri inexplicabile, spasme și schimbări de comportament, a spus dr. Alier Marrero, neurologul care a identificat primul focar. Mulți au arătat apoi semne de declin cognitiv, pierdere de masă musculară, salivare și clănțănit din dinți, dar și halucinații înspăimântătoare.
Până acum, 48 de cazuri au fost recunoscute public, dar oficialii familiarizați cu cercetările asupra focarului au declarat pentru The Guardian că numărul persoanelor afectate depășește în prezent 100.
Oficialii din sănătate publică au urmărit cazurile de aproape un an și au dat puține indicii în privința găsirii unei soluții.
Ministrul Sănătății din New Brunswick, Dorothy Shephard, a anunțat în mod surprinzător la sfârșitul lunii octombrie că un raport epidemiologic nu a găsit nicio dovadă semnificativă că vreo hrană, comportament sau expunere la mediul cunoscut ar putea fi responsabilă.
Conferința de presă a urmat unui document controversat prezentat Asociației Canadiene a Neuropatologilor, care susținea că opt decese atribuite grupului au fost „diagnostice greșite” ale unor boli cunoscute, cum ar fi Alzheimer și cancer. Oficialii din New Brunswick au început să susțină ideea conform căruia grupul în sine ar putea fi o combinație de cazuri fără legătură. Dar schimbarea bruscă a stârnit îngrijorare în rândul familiilor victimelor, aceștia crezând că provincia se grăbește să declare cazul închis.
„A fost doar o demonstrație a cât de incompetente și dezorganizate sunt autoritățile din provincie”, a spus Ellis, care spune că alte familii cu care a vorbit sunt „devastate” de răspunsul autorităților. ”Este păcat că tatăl meu și atât de mulți alții trebuie să fie implicați în această mizerie.” a continuat Ellis.
Episodul a dezvăluit, de asemenea, relația fracturată dintre provincie și autoritățile federale de sănătate, cărora li s-a cerut să nu asiste la investigație și se spune că au fost împiedicați să testeze mostre de țesut ale pacienților decedați.
Personalul agenției de sănătate publică din Canada a spus că a fost uimit de conferința de presă și de lucrarea controversată și a pus la îndoială sugestia provinciei că nu există nicio legătură între cazuri.
„A fost incredibil”, a spus un om de știință pentru The Guardian. „Chiar și un neprofesionist înțelege că nu vei găsi niciodată nimic doar privind fenomenul în sine. Trebuie să ai un grup de control... este doar epidemiologie pentru începători”, a adăugat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News