Acest impozit va crește de trei ori în 2025!
Se anunță perspective sumbre în ceea ce privește impozitele, deoarece există posibilitatea ca unele taxe să fie triplate începând chiar de anul viitor. Acest anunț aduce cu sine o povară financiară suplimentară pentru cetățeni care vor trebui să își pregătească buzunarele pentru a face față noilor cerințe fiscale.
Pe lângă creșterea sumei plătite, se schimbă și formula de calcul a taxelor, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN. Această modificare aduce un grad suplimentar de incertitudine pentru contribuabili, care vor trebui să se adapteze la noile reguli fiscale și să își ajusteze strategiile financiare în consecință.
Cu toate că legea nu este una recent adoptată ci datează încă de acum doi ani, implementarea sa a fost amânată până în 2025. Acest lucru înseamnă că de la anul, impozitele pe proprietate ar putea să crească vertiginos, iar nota de plată să fie calculată în funcție de valoarea imobilului deținut.
Analiștii economici trag un semnal de alarmă, atrăgând atenția că impactul acestei schimbări fiscale va fi unul semnificativ pentru România, țara cu cei mai mulți proprietari de imobile din Uniunea Europeană.
Începând de anul viitor, impozitul pe locuință nu va mai fi calculat în funcție de dimensiunea locuinței, ci va fi stabilit la minimum 0,1% din valoarea clădirii rezidențiale. Astfel, cei mai afectați vor fi locuitorii din marile orașe, unde prețurile locuințelor au înregistrat creșteri de până la 15% în ultimul an. Astfel, românii care dețin proprietăți în zone cu imobile valoroase vor plăti cel mai mult.
În Cluj-Napoca, cu un preț mediu de aproape 2.700 de euro/mp, se găsesc cele mai scumpe locuințe din țară. Brașovul, înaintea Bucureștiului, ocupă locul al doilea în clasament, cu peste 1.800 de euro/mp. În București, prețul mediu este de aproape 1.700 de euro/mp. Pe de altă parte, în orașe precum Ploiești, Galați și Brăila, metrul pătrat costă puțin peste 1.000 de euro. De exemplu, un apartament cu două camere, de 50 mp, construit într-un bloc nou, are o valoare medie de 150.000 de euro. Aplicând cota minimă de 0,1%, impozitul anual pentru această proprietate ar fi de 150 de euro, adică 750 de lei, aproape de trei ori mai mult decât în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu