A primit diploma de licenţă după 80 de ani. Ce vârstă are destinatara

O britanică în vârstă de 101 ani a intrat în posesia diplomei de licenţă după 80 de ani de la absolvire.

O britanică în vârstă de 101 ani şi-a primit, într-un final, diploma de licenţă după 80 de ani de la absolvirea universităţii, sub forma unui cadou surpriză cu ocazia zilei de naştere, informează Press Association.

Catherine Palmer a absolvit cu rezultate foarte bune secţia de engleză a Universităţii Victoria din Manchester în 1938 dar, deşi a participat la ceremonia de final de facultate, nu şi-a ridicat diploma. Originară din Southport, Catherine Bolton - cum se numea pe atunci - s-a mutat apoi în Glasgow, iar în timpul războiului, a lucrat la spitalele St Thomas's şi St Mary's din Londra.

După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a început să predea engleză la NW Polytechnic din Londra, devenită apoi University of North London, apoi în licee. Alison, fiica bătrânei, a pus la cale cadoul surpriză pentru mama sa în cadrul unei reuniuni de familie, după ce mai întâi a luat legătura cu Universitatea din Manchester.

Am sărbătorit grozav împreună cu mama, încântată să intre, în sfârşit, în posesia diplomei, care acum stă la loc de cinste alături de felicitarea de la regină, a spus fiica sărbătoritei. O auzeam deseori povestind despre perioada în care a fost la universitate şi despre zilele fericite petrecute acolo, apoi vorbea despre lipsa dovezii realizărilor sale. Am simţit că este important să-i ofer recunoaşterea pentru acele vremuri, iar contactarea celor din Manchester a permis ca acest lucru să fie dus la bun sfârşit, a mai spus Alison.

Aventură în Himalaya la 75 de ani

Catherine Palmer a fost o studentă activă pe când învăţa la Universitatea din Manchester şi locuia la căminul Ashburne Hall, Fallowfield, reprezentând universitatea la scrimă, atletism şi cântând în cor. Potrivit fiicei sale, este în continuare o persoană independentă, îşi plimbă în fiecare zi câinele, iar pe când avea 75 de ani, s-a aventurat într-o expediţie în Himalaya, care a implicat şi rafting.

[citeste si]

Sunt încântat că şi-a primit în sfârşit diploma. În anul acesta în care celebrăm 100 de ani de la câştigarea dreptului de vot de către femei, este important să celebrăm realizările absolvenţilor noştri, iar viaţa şi munca lui Catherine sunt o sursă de inspiraţie pentru studenţii din ziua de azi, a declarat profesorul Peter Knight, şeful secţiei de engleză, studii americane şi creative writing.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel