În Egipt, o candidată a unui partid salafist îşi face campanie într-o manieră cel puţin originală, se foloseşte de imaginea soţului ei pe afişele electorale. Candidata a recurs la acest tertip deoarece femeilor de religie musulmană le este interzis să-şi arate chipul în spaţiul public.
Autor: Alexandra Dumitru
Confruntarea dintre principiile religioase şi cele democratice a dat naştere unei situaţii fără precedent, Marwa Ibrahim al-Qamash, licenţiată în studii islamice candidează la alegerile dintr-o provincie la nord-est de Cairo. Îniţial, s-a folosit de simbolul unei flori pe afişul de campanie, fapt ce a atras o serie de comentarii sarcastice pe Twitter. Chiar şi atunci când aceasta a fost înlocuită de imaginea soţului, criticile n-au încetat, informează Courrier International.
După demisia preşedintelui Hosni Mubarak de la conducerea statului intevenită ca urmare a revoltelor populare izbucnite la 25 ianuarie 2011, interimatul militar a permis intrarea în legalitate a partidelor islamiste egiptene, în momentul actual numărul acestora ajunge la paisprezece, conform Al Arabia.
Salafiştii sunt o grupare fundamentalistă şi doresc întemeierea unui stat bazat pe legea islamică. Totodată, analiştii occidentali atrag atenţia asupra puterii pe care o câstigă salafistii din Egipt, cei care au organizat protestele antiamericane la Cairo, imediat după uciderea lui Osama bin Laden."În fapt, egiptenii se tem de grupurile salafiste, acuzate de o serie de incidente violente în zona rurală a Egiptului", noteaza BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu