Urmărește emisiunea live


O cântăreață din România a ajuns femeie de serviciu: "Sunt praf emoţional"

Cântăreaţa a plecat în Scoţia, la începutul anului, la un curs de specializare, fără să se gândească la faptul că în următoarele trei luni nu va mai putea să se întoarcă în țară din cauza pandemiei.

Alegeri prezidentiale 2024

"Situaţia a luat amploare şi am fost nevoită să închiriez ceva, pentru că nu puteam să plec din Scoţia. Am stat câteva săptămâni într-un orăşel, am ajutat locatarii dintr-un bloc unde am fost distribuită. Am ajutat şi am făcut curăţenie la ei. I-am ajutat cât am putut şi am făcut cumpărături pentru cei care aveau nevoie”, a spus îndurerată Alya pentru Click.

"Sunt praf emoţional"

"Apoi am plecat în Marea Britanie, am reuşit să ajung pe undeva pe lângă Londra. Am trecut prin multe, sunt praf emoţional, pentru că prin ce am trecut eu sper să nu mai fi trecut nimeni. M-au ajutat din ţară mama şi o prietenă foarte bună, care mi-au trimis bani, pentru că ai mei se terminaseră. Am găsit un hotel în care să stau, însă cum banii erau pe terminate am început să lucrez pentru ei, să fac curat, să spăl vase”, a continuat artista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel