O cățelușă ”eroină” a uimit pe toată lumea. Cum și-a salvat stăpânul de la moarte - Foto în articol

Foto: Pexels
Foto: Pexels

O cățelușă a devenit eroină după ce și-a salvat stăpânul grav rănit.

Citește și - 8 lucruri mai puțin cunoscute despre câini

Este vorba despre Gita, un câine, în vârstă de 13 ani, care a devenit un erou în comitatul Stevens, într-o regiune rurală a statului american Washington. Gita şi-a salvat stăpânul, în vârstă de 84 de ani, care s-a rănit grav la picior. Acesta nu s-a mai putut deplasa pentru a îşi lua medicamentele din cabana unde locuiau. Cățelușa Gita a atras atenția unui poliţist de pe o stradă şi apoi l-a condus la locul unde era stăpânul ei rănit, scrie The Guardian.

Cum a reușit Gita să îl salveze pe stăpânul său grav accidentat la picior

Bărbatul nu s-a mai putut ridica timp de câteva ore, iar Gita a ieșit la drumul principal și s-a pus în mijlocul șoselei cu scopul de a atrage atenția. Un poliţist local a observat-o, însă inițial nu a priceput despre ce e vorba și a dorit să o urce în mașina sa. Cățelul însă a refuzat, iar ofițerul de poliție hotărât să cerceteze zona. Într-un final ofițerul s-a lăsat condus de Gita pe un drum nemarcat, până la cabana stăpânului ei rănit. Astfel, a reușit să îl găsească și să îi acorde primul ajutor.

Conform agentului, bărbatul rănit avea anumite afecțiuni medicale care necesitau medicamente pe care nu le-a mai putut lua după ce a căzut și s-a rănit la picior.

Foto

Sursă: Captură foto - X The Good Shepherd / The Guardian

”Loialitatea și eroismul prietenilor noștri blănoși nu încetează să ne uimească”

”El ar fi putut avea consecințe grave dacă nu ar fi fost găsit”, a declarat biroul șerifului. Capacitatea Gitei de a fi „o fată bună și un adevărat erou” în situația de nevoie al stăpânului ei, în vârstă de 84 de ani, după accidentarea sa la cabana lor de pe data de 25 septembrie, a dus la „salvarea vieții sale în acea zi”, a precizat biroul șerifului din comitatul Stevens într-un comunicat. ”Loialitatea și eroismul prietenilor noștri blănoși nu încetează să ne uimească”, a adăugat acesta, conform sursei citate.

Citește și - Top 5 cele mai jucăușe rase de câini. Află care ți se potrivește

Dacă te gândești să îți iei un câine, un prieten blănos. care să se bucure de timpul de joacă cu tine, cu copiii tăi ori cu un alt câine iubitor de distracție, poți alege o rasă cunoscută pentru temperamentul său jucăuș. Sigur că, fiecare câine este unic, prin urmare, rasa este doar un factor în a prezice cât de jucăuș va fi. Tipul de rasă crește doar probabilitatea. Dacă îți încurajezi prietenul blănos să se joace cu tine, cel mai probabil o va face.

Caracteristicile rasei

Un câine jucăuș este, de fapt, un câine plin de energie. Dacă un câine are suficient exercițiu și este echilibrat din punct de vedere emoțional, nu va fi anxios, ci va fi plin de entuziasm și extrem de dornic să te mulțumească. Câinii care se joacă sunt de obicei câini bine dresați, răspund bine la chemare și sunt relaxați atunci când socializează cu alți oameni sau cu alte animale. Iată 5 dintre cele mai energice rase de câini care sunt parteneri perfecți de joacă. Citește continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel