O coaliţie internaţională pentru protejarea Golfului va aduce insecuritate, a declarat marţi vicepreşedintele iranian Eshaq Jahangiri, potrivit agenţiei de presă IRIB, relatează Reuters.
Marea Britanie a cerut luni o misiune navală condusă de europeni pentru a asigura transportul în condiţii de siguranţă prin strâmtoarea Ormuz, la câteva zile după ce Iranul a sechestrat un petrolier britanic, incident calificat de Londra ca fiind un act de "piraterie de stat" pe căile de navigaţie strategice.
"Nu este nevoie să formăm o coaliţie deoarece aceste tipuri de coaliţii şi prezenţa însăşi a străinilor în regiune creează insecuritate", a spus Jahangiri. 'Şi în afară de creşterea insecurităţii, o astfel de coaliţie nu va duce la nimic altceva', a spus el.
Aceste declaraţii survin în contextul în care un responsabil iranian din domeniul marinei, contraamiralul Hossein Khanzadi, a afirmat că ţara sa monitorizează toate navele americane prezente în regiunea Golfului şi are o arhivă cu imagini ale acţiunilor lor cotidiene, notează Reuters.
Iranul şi Statele Unite au ajuns în pragul unui conflict luna trecută după ce Republica Islamică a doborât o dronă americană, provocând aproape o ripostă pe care preşedintele Donald Trump a anulat-o în ultimul moment.
Tensiunile au crescut de asemenea între Iran şi Marea Britanie după ce Republica Islamică a sechestrat vinerea trecută un petrolier britanic deoarece a intrat în coliziune cu un vas de pescuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu