O comisie de la Inspecţia Muncii va cerceta cauzele care au determinat explozia de pe autostradă

ISU
ISU

O comisie de la Inspecţia Muncii va cerceta cauzele care au determinat explozia de pe autostradă.

Inspectorii de muncă vor verifica împrejurările şi cauzele care au dus la explozia magistralei de gaz de la Călimăneşti, pentru a stabili răspunderile şi a măsurile care se impun în vederea prevenirii producerii altor cazuri similare şi pentru determinarea caracterului accidentului.

'În urma evenimentului produs în data de 21.09.2023, pe raza localităţii Călimăneşti, judeţul Vrancea, în care au decedat 4 lucrători şi alţi 5 au fost răniţi, inspectorul general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii, Mihai Nicolae Ucă, a emis o Decizie prin care a stabilit componenţa comisiei de cercetare a evenimentului, din care fac parte inspectori de muncă din cadrul Direcţiei Control Securitate şi Sănătate în Muncă din Inspecţia Muncii şi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea. Conform Art.29, alin.(1), lit.C din Legea nr. 319/2006, Inspecţia Muncii cercetează evenimentele 'în cazul accidentelor colective generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.' Comisia astfel constituită va efectua cercetarea evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului', se arată într-un comunicat de la Inspecţia Muncii.

În noaptea de miercuri spre joi, a avut loc o explozie, urmată de incendiu, la o magistrală de gaz de la Călimăneşti, pe şantierul autostrăzii A7. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 05:20. În urma exploziei, patru persoane au fost găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti. Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel