În urma mai multor acuzații de furt din magazine, pe care poliția le investighează, o deputată din Noua Zeelandă și-a dat demisia.
Golriz Ghahraman, membră a Partidului Verde (n.r. Green Party), este acuzată că a furat de trei ori din două magazine de îmbrăcăminte, unul din Auckland și celălalt din Wellington. Ghahraman a declarat că stresul legat de munca sa a determinat-o să ”acționeze în moduri care sunt complet ieșite din comun”.
”Am dezamăgit o mulțime de oameni și îmi pare foarte rău”, a adăugat ea.
Fosta avocată a Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului a făcut istorie în 2017, devenind primul refugiat care a depus jurământul în guvernul din Noua Zeelandă. Ea a deținut cândva portofoliul justiției în cadrul partidului. Ea a fugit din Iran în copilărie împreună cu familia sa, care a primit azil politic în Noua Zeelandă.
Demisia vine după ce au apărut imagini de pe camerele de supraveghere care o arată cum ar fi luat o geantă dintr-un magazin din Auckland.
Femeia de 42 de ani, care nu a fost acuzată de nicio infracțiune, a precizat într-o declarație că acțiunile sale ”nu au respectat” standardele înalte de comportament pe care publicul le așteaptă de la reprezentanții aleși.
”Nu este un comportament pe care să îl pot explica pentru că nu este rațional în niciun fel, iar după evaluarea medicală, înțeleg că nu mă simt bine”, a spus ea, adăugând că nu a vrut să își găsească scuze.
Răspunzând la demisia sa, coliderul Partidului Verde, James Shaw, a declarat că Ghahraman a fost supusă la ”amenințări destul de continue de violență fizică și amenințări cu moartea din ziua în care a fost aleasă în Parlament”.
”Acest lucru a adăugat un nivel de stres mai mare decât cel experimentat de majoritatea membrilor parlamentului. Au existat investigații ale poliției cu privire la aceste amenințări aproape tot timpul cât a fost membră a parlamentului, așa că, evident, dacă trăiești cu un asemenea nivel de amenințare într-o situație deja destul de stresantă, atunci vor exista consecințe pentru asta”, a spus el.
Coliderul Partidului Verde, Marama Davidson, a declarat că a fost corect ca Ghahraman să demisioneze, dar că era clar că era în dificultate și că va continua să primească sprijinul lor.
”Am văzut conversația din ultimii ani, în special în ceea ce privește tratamentul special al femeilor cu profil public și, în plus, tratamentul special al femeilor de culoare cu profil public”, a declarat Davidson, conform BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu