O descoperire din munții Yemen a unui arheolog german duce la indicii care conduc la o ipoteză uluitoare, potrivit căreia în regiunea situată la 900 de kilometri de orașul sfânt al musulmanilor, Mecca, ar fi existat un imperiu creștin. Descoperirea răstoarnă toate teoriile care afirmă că în acea zonă singura religie practicată ar fi fost cea musulmană.
Paul Yule, de la Universitatea din Heidelberg, a descoperit în orașul Zafar un basorelief creștin care înfățișează un urmaş al africanilor. Arheologul a stabilit că basorelieful datează din anul 530 d.Hr., înainte de nașterea Profetului Mohamed.
Personajul este desculţ, un detaliu des întâlnit la sfinții bisericii copte. De asemenea, el are pe cap o coroană similară celei purtate de conducăt, , scrie ziarulring.ro.
Toate aceste detalii i-au făcut pe experți să afirme că personajul de pe basorelief ar putea fi un descendent al africanilor, care au venit în această regiune din Yemen pentru a propovădui creștinismul.
Conduși de regele Aksum, războinicii creștini au traversat Marea Roșie pentru a cuceri o mare parte din Peninsula Arabă. În Zafar locuiau deopotrivă creştini, iudei şi musulmani, iar condiţiile de viaţă erau foarte bune. Convieţuirea celor trei religii a luat sfârşit în jurul anului 520, când musulmanii au atacat colonia creștină de la Najran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu