O enzimă poate transforma aerul în electricitate

Foto: Freepik
Foto: Freepik

O echipă de cercetare condusă de Universitatea din Monash, Australia, a descoperit că o enzimă care utilizează cantităţi mici de hidrogen din atmosferă poate genera curent electric.

Potrivit studiului publicat în revista Nature şi amintit de New Scientist, cercetătorii au extras enzima consumatoare de hidrogen, denumită Huc, dintr-o bacterie comună care se găseşte în sol, denumită Mycobacterium smegmatis, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că Huc are un important suprapotenţial electrochimic, care o face să fie adaptată în mod unic pentru oxidarea unor mici cantităţi de hidrogen, precum şi pentru donarea directă a electronilor rezultaţi cofactorului respirator menachinonă. Rhys Grinter, unul dintre autorii principali ai studiului şi cercetător în cadrul Universităţii Monash, a precizat joi că enzima Huc este extraordinar de eficientă. Spre deosebire de alte enzime cunoscute şi catalizatori chimici, consumă chiar şi hidrogen sub nivelurile atmosferice, mai puţin de 0.00005% din aerul pe care îl respirăm, a spus Rhys Grinter.

Deşi cercetarea se află încă într-un stadiu incipient, descoperirea enzimei Huc are un potenţial considerabil pentru dezvoltarea unor mici dispozitive alimentate cu aer, ca o alternativă la dispozitivele ce funcţionează pe baza energiei solare. Cercetătorul a stabilit că intensificarea producţiei de enzime Huc va fi obiectivul cheie al unei viitoare cercetări. Odată ce producem Huc în cantităţi suficiente, există posibilităţi infinite pentru a fi utilizată la producerea energiei curate, a adăugat Rhys Grinter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel