O fabrică de tractoare din Harkov își mută producția la Iași, din cauza războiului din Ucraina.
Din cauza războiului din Ucraina, încă o fabrică cu tradiție a luat decizia să își mute producția în România. Este vorba de uzina de tractoare din Harkov, cunoscută pentru tractoarele cu șenile produse pe vremea sovieticilor, care își transferă utilajele la Holboca, în județul Iași, scrie Ziarul de Iași.
Este al doilea anunț de acest fel de la declanșarea conflictului. Anterior, afaceristul ucrainean Lavrenko Ruslan Aleksandrovici, proprietarul Vinnytska Ovocheva Kompaniya (VOK), a făcut public faptul că trebuie să reloce producția de utilaje agricole in comuna Holboca, Iași.
Până la izbucnirea războiului, în uzina din țara vecină se produceau tractoarele XT3, modele care vor fi produse în continuare în România.
Este cel de-al doilea producător de utilaje agricole din Ucraina care alege să își mute producția în România. La fel ca Lavrenko Ruslan Aleksandrovich, fabricantul de utilaje VOK, constructorul de tractoare de la Harkov vine în România printr-un parteneriat cu Igor Crusnevschi, distribuitor de utilaje agricole pe piața din România.
”Fabrica de tractoare din Harkov va fi mutată la Iași. Este a doua companie care va veni în Iași și sperăm că vom dezvolta, aici, o adevărată industrie în domeniu, că va fi interes pentru utilajele produse la Holboca.
Ne dorim să facem produse românești, de aceea vrem să obținem patentarea pentru tractor și alte utilaje agricole. Va fi un parteneriat între cele două companii care fac utilaje agricole, respectiv cea din Vinița și cea din Harkov. Vor veni inginerii ucraineni, care pregătesc mutarea și caută angajați români pe care să-i școlească. Intenționăm să începem cât mai repede producția, aici, la Holboca”, a declarat Igor Crusnevschi, distribuitor de utilaje agricole.
Omul de afaceri susține că producția de utilaje agricole nu a fost întreruptă în toate fabricile din Ucraina, astfel că noi transporturi vor ajunge la Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu