O familie din Sibiu dorește să-şi dezgroape ruda decedată de Covid în 2020, pentru a o putea îmbrăca și a-i face o slujbă

Preot găsit carbonizat după ce casa i-a luat foc. Incendiul ar fi fost provocat intenţionat
Preot găsit carbonizat după ce casa i-a luat foc. Incendiul ar fi fost provocat intenţionat

O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19 în urmă cu un an, pentru a o putea îmbrăca şi a-i face o slujbă, însă cererea a fost respinsă, pentru că înmormântarea s-a făcut în 2020, după legea de atunci, iar legislaţia din prezent nu se poate aplica retroactiv, potrivit medicului legist Silviu Morar. 

'Chiar am avut solicitări de genul exhumarea actuală ca să-l vadă încă o dată, deşi există o procedură clară reglementată de identificarea cadavrului, înainte de a fi sigilat în acel sac impermeabil, din considerente, zic eu, normale, de protecţia sănătăţii publice, totuşi au dorit din nou acum, cum s-a relaxat legislativ, să-i facă o slujbă, dar asta nu e posibil la momentul actual.', a declarat, conform Agerpres, Silviu Morar, medicul legist şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

'L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile'

'L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile, inclusiv asta (îmbrăcarea celui decedat n.r.)', a mai spus medicul legist.

Puşi direct în saci de plastic sigilaţi

Potrivit medicului sibian, a fost o singură solicitare pentru dezgroparea unui decedat de COVID-19, îngropat în 2020, când pacienţii infectaţi care mureau nu puteau fi îmbrăcaţi, ci puşi direct în saci sigilaţi. Medicul legist şef de la Sibiu a înţeles suferinţa familiei, însă le-a explicat că nu le poate aproba solicitarea, pentru că nu există o procedură. 'Nu se poate face, pentru că legea nu se aplică retroactiv', a spus medicul.

La începutul pandemiei, decedaţii infectaţi cu SARS-CoV-2 nu mai erau îmbrăcaţi, ci le erau sigilate trupurile în saci de plastic şi ulterior puşi în sicrie. De asemenea, nu se putea face privegherea celui decedat de COVID-19, în anul 2020, după tradiţia ortodoxă. 

Granițele, luate cu asalt de românii care se întorc acasă de Crăciun. 1400 de persoane au primit decizii de carantinare, în doar 8 ore, la Nădlac

Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar românii se întorc în țară, pentru a petrece Crăciunul cu familia. Tot mai mulți români se întorc în țară pentru a-și petrece zilele libere alături de cei dragi. Mulți spun că nu cunosc noile măsuri de restricție adoptate de Guvern, iar, în fața deciziilor de carantinare, dar și a cozilor și a haosului creat, nervii cedează. Extrem de mulți români au primit sâmbătă, în doar 8 ore, decizii de a sta în carantină timp de 14 zile, ceea ce include și ziua de Crăciun. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel