O femeie de aproximativ cincizeci de ani, contaminată cu bacteria ECEH în timpul unei călătorii în Germania, a murit marţi într-un spital din sud-vestul Suediei, devenind primul deces cunoscut în afara graniţelor Germaniei, transmite AFP.
Cvincvagenara a încetat din viaţă în spitalul Sodra Alvsborgs din Boras, în apropiere de Goteborg, unde a fost internată duminică, potrivit unui comunicat al instituţiei medicale. După Germania, unde bilanţul a ajuns la 15 morţi, Suedia este cea mai afectat ţară de pe bătrânul continent de contaminarea misterioasă cu bacteria E.coli enterohemoragică (ECEH).
Cel mai recent bilanţ publicat luni după-amiază a anunţat existenţa a 39 de persoane infectate în ţara nordică, dintre care 15 prezentau complicaţii serioase cu un sindrom hemolitic şi uremic /SHU/. Toate persoanele bolnave au efectuat recent sejururi în Germania.
Cu toate că originea exactă a bacteriei nu a fost încă stabilită, autorităţile germane le recomandă oamenilor să nu consume castraveţi, roşii sau salate crude în nordul Germaniei, notează AFP.
Citeşte şi:
Bacteria E.coli a ajuns în Suedia: aproximativ 40 de cazuri de contaminare, dintre care 15 grave
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu