Femeie decedată în urma unui accident grav

O femeie a murit în aceastră seară după ce mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul.

O femeie a murit după ce, miercuri seară, pe DN 22, în apropierea localităţii Gura Dobrogei, autoturismul în care se afla a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe câmp, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Şoferul autovehiculului, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Tulcea, a frânat brusc pentru a nu intra în coliziune cu microbuzul care circula în faţa sa, pierzând apoi controlul volanului.

"Un bărbat de 54 de ani a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Sibioara către Piatra, şi ajungând la km 261 + 400 m (zona localităţii Piatra) din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, curbă la stânga, carosabil umed şi a nepăstrării distanţei în mers, a frânat brusc pentru a nu intra în coliziune faţă - spate cu microbuzul care circula în faţa sa, a pierdut controlul direcţiei către stânga sensului de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp", potrivit IPJ.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul la faţa locului al unei femei de 79 de ani, din Tulcea, pasageră aflată pe bancheta din spate a maşinii.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, cadrele medicale au găsit victima în stop cardio-respirator, intervenţiile privind resuscitarea acesteia fiind zadarnice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel