O femeie de 37 de ani a ajuns în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon, unde a născut fără să ştie că este însărcinată.
Femeia a născut la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon, Iași, pe 4 februarie 2020, conform Observator Tv. Nici măcar echipajul de pe ambulanţă nu şi-a dat seama că femeia este gravidă.
Abia la UPU, femeia de 37 de ani a aflat că va fi din nou mamă, atunci când îi venise deja sorocul. Din fericire, tânăra a născut un copil sănătos, de 1.800 de grame.
”Femeia avusese două naşteri anterior. S-a prezentat la UPU pentru dureri abdominale. A fost adusă cu ambulanţa. Ne-a declarat că nu ştia că este însărcinată pentru că nu mai avea menstră de doi ani. A născut pe cale naturală chiar în UPU, asistată de medici, un băieţel de aproximativ 1.800 de grame, din punctual meu de vedere prematur, având probabil 34-35 de săptămâni. A primit în schimb scorul Apgar 10", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi, pentru Observator.
Atât mama, cât şi pruncul au fost transferaţi la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi, pentru ingrijiri de specialitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu