O femeie cu uter transplantat a dat naștere unui fetițe sănătoase

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Pentru prima dată în Franța, o femeie cu uter transplantat a dat naștere unui copil sănătos, a anunțat miercuri spitalul Foch din Suresnes.

Femeia a născut o fetiță în data de 12 februarie, după 33 de săptămâni de sarcină, iar potrivit spitalului, ambele sunt bine și se află în afara oricărui pericol, scrie Jurnal.md.

Mama şi copilul sunt bine”, a declarat pentru AFP profesor Jean-Marc Ayoubi, directorul departamentului de obstetrică-ginecologie şi medicină reproductivă la Spitalul Foch din apropiere de Paris, a cărui echipă a făcut posibilă această premieră în Franţa.

Mama, Deborah, în vârstă de 36 de ani, a beneficiat în martie 2019 de primul transplant de uter realizat în Franța, cu uterul unui donator viu, care a fost chiar mama ei care avea atunci 57 de ani. Născută fără uter, pacienta suferă de sindromul Rokitansky, o problemă medicală care afectează una din 4.500 de femei.

Speranță pentru femeile fără uter

Transplantul de uter este o speranță pentru pacientele născute fără uter, sau pentru cele al căror uter a fost îndepărtat din motive medicale și este, de asemenea, o alternativă la adopție sau la nașterile din mame surogat, interzise în Franța.

Deși nașterea unui copil sănătos de către o femeie cu uter transplantat este o premieră în Franța, mai multe astfel de nașteri au avut loc în ultimii ani în Suedia, SUA și Brazilia. Prima naștere de acest gen a avut loc în Suedia în 2014, la un an după transplant și a fost anunțată în prestigioasa revistă medicală The Lancet de echipa profesorului Mats Brännström de la Universitatea din Gothenburg. Donatorul viu avea 61 de ani. La rândul lor, brazilienii au reușit să realizeze prima naștere din lume datorită unui transplant de uter de la un donator decedat, la o femeie născută fără uter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel