O femeie din Botoșani a murit după ce locuința sa a luat foc, din cauza jarului căzut din sobă. O alta, în urma unui incendiu pornit de la o candelă

FOTO cu caracter ilustrativ: Unsplash
FOTO cu caracter ilustrativ: Unsplash

Pompierii militari trag un nou semnal de alarmă privind supravegherea surselor de foc în sezonul rece. În primele zece zile din noiembrie au murit 5 persoane, în incendiile domestice, iar alte 17 au fost rănite.

O femeie în vârstă de 75 de ani din comuna Durnești a murit, marți, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, citat de Agerpres.

Potrivit sursei menționate, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.

”Victima, o femeie în vârstă de 75 de ani, se afla în anexă în momentul izbucnirii incendiului, iar flăcările au fost observate cu întârziere de către un membru al familiei, ceea ce a redus șansele de intervenție pentru salvarea acesteia.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție cu două autospeciale de stingere, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Ajunși la locul evenimentului, salvatorii au constatat că întreaga anexă era cuprinsă de flăcări, cu pericol de extindere la casa de locuit”, precizează ISU Botoșani.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, iar din primele verificări a rezultat că focul ar fi pornit de la jarul căzut din sobă. 

Incendiu de la o candelă uitată aprinsă

O femeie de 69 de ani din Vaslui a murit, luni, după ce locuința sa a luat foc din cauza unei candele aprinse. Soțul femeii a suferit un atac de panică.

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în sufrageria și holul apartamentului, existând riscul de propagare la întreaga locuință. Casa scării era inundată cu fum, astfel că s-a impus evacuarea a opt persoane. Încă de la început a existat suspiciunea ca în interior să fi fost surprinse două persoane, soț și soție.

După ce echipele de intervenție au pătruns în locuință, în interiorul apartamentului a fost găsită o victimă aflată în stare de inconștiență, care prezenta arsuri pe o mare suprafață corporală. Victima în vârstă de 69 de ani a fost extrasă și evacuată, însă medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul acesteia.

Ulterior, la locul intervenției a sosit și soțul victimei, acesta suferind un atac de panică. Bărbatul a primit prim ajutor calificat în ambulanța SMURD, însă a refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Când totul dispare, ce mai rămâne?

În contextul sezonului rece, în care mulți dintre români se încălzesc cu sobe, mai ales în mediul rural, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un puternic semnal de alarmă, în vederea prevenirii situațiilor dramatice.

”Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele 10 zile din luna noiembrie, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 17 au fost rănite în astfel de evenimente.

Un incendiu poate mistui tot ce am construit de-a lungul vieții – casa, amintirile, lucrurile dragi – lăsând în urmă doar cenușă și goluri. De cele mai multe ori, rămân întrebări și regrete: Am fi putut preveni? Eram pregătiți?

Urmează o perioadă lungă în care sobele, radiatoarele, centralele termice și alte surse de încălzire vor fi intens folosite. Incendiile în locuințe reprezintă o problemă gravă, însă pot fi prevenite prin măsuri simple, dar esențiale.

Verifică toate echipamentele de încălzire, nu lăsa focul aprins în sobă pe timpul nopții și echipează-ți casa cu detectoare de fum și monoxid de carbon! Protejează-ți familia”, au transmis reprezentanții IGSU într-o postare pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel