Poliţia a deschis dosar penal pe numele unei femei de 29 de ani din Constanţa, după ce pe reţelele de socializare a apărut un clip în care aceasta îşi ameninţă fata de doar 2 ani cu moartea, pentru că "seamănă cu tatăl ei".
Publicitate
"În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au luat la cunoştinţă despre imaginile de pe o reţea de socializare şi au demarat verificările în cauză, stabilind identitatea persoanei. Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanţa, iar minora agresată, în vârstă de doi ani, este fiica acesteia", a anunţat IPJ Constanţa.
Oamenii legii mai menţionează că din primele cercetări, pare că filmarea ar fi din luna decembrie a anului 2021.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, totodată fiind emis, pe loc, un ordin de protecţie provizoriu împotriva mamei.
"Poliţiştii au înştiinţat D.G.A.S.P.C. Constanţa, iar întrucât tatăl nu se află în tară, minora, împreună cu fraţii acesteia, de 5, respectiv 8 ani, au fost preluaţi de reprezentanţii instituţiei, în vederea dispunerii măsurilor de protecţie socială", a mai transmis IPJ Constanţa.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, ancheta fiind coordonată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sccrie Antena3.ro.
ATENŢIE! Imaginile video vă pot afecta emoţional.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din comuna Ibăneşti a fost arestat preventiv, la începutul lunii octombrie 2021, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui, Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vaslui a sesizat Poliţia Municipiului Bârlad cu privire la faptul că doi fraţi minori, în vârstă de 12 şi 8 ani, refuză să se întoarcă la domiciliu din cauza comportamentului violent al tatălui acestora.
"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad au stabilit că, pe data de 3 octombrie, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 70 de ani şi-ar fi agresat copiii, în gospodărie, lovindu-i cu un bici în zona gambelor. Ca urmare a agresiunilor, cei doi minori au suferit leziuni traumatice ce necesită până la două zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În acest moment, minorii sunt securizaţi într-un centru de specialitate. Iniţial, faţă de bărbatul cercetat a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, 9 octombrie 2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile", precizează IPJ Vaslui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu