O femeie din statul american Georgia a găsit 17 pui de şarpe şi pe mama acestora în dormitor, sub patul ei.
"Înainte să merg la somn, am văzut ceva ce părea a fi o scamă pe podea. Aşa că m-am aplecat să o ridic, dar s-a mişcat. M-am dus imediat la soţul meu şi i-am spus că avem şerpi în casă. Am întors dormitorul pe dos şi am găsit 17 pui de şarpe şi pe mama acestora. Noi am devenit casa unde ea le-a dat naştere şi a decis să îi crească", a scris Trish Wilcher pe o reţea de socializare, conform people.com.
Femeia spune că nu este sigură că şerpii găsiţi erau singurii din casă.
"Sunt speriată, să fiu sinceră. Nu sunt sigură că am scăpat complet. Mă bucur măcar că am văzut acea chestie care aducea cu o scamă şi m-am aplecat să o ridic. Nu voi dormi noaptea, sunt terifiată", a mai spus aceasta.
Un specialist în reptile a venit să îi ia şerpii din casă. "Nu sunt deloc liniştită. Mi-e şi teamă să mă aşez undeva în casă. S-ar putea să am nevoie de cardiolog după asta", a mai declarat femeia.
Ulterior, s-a aflat că şerpii nu erau veninoşi, dar şi că nu au fost găsite alte reptile prin casă.
Un bărbat de 65 de ani, din Graz, Austria, a fost mușcat de pitonul vecinului său în timp ce se afla pe vasul de toaletă, scrie CNN.
Bărbatul a simțit o 'ciupitură în zona genitală' imediat după ce s-a așezat pe vasul de toaletă, în jurul orei 6:00 dimineața. S-a uitat în vasul de toaletă, a văzut pitonul albinos și a sunat imediat la serviciile de urgență.
Un expert în reptile a ajuns la fața locului, a recuperat pitonul, l-a curățat și l-a înapoiat proprietarului, care mai are alți 10 șerpi constrictor non-veninoși.
Reptila de 1,6 metri lungime a 'evadat' din locuința proprietarului și, prin canalizare, a ajuns la vecin.
Proprietarul șarpelui este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămări corporale prin neglijență.
În urma incidentului, bărbatul mușcat de piton s-a ales cu o rană ușoară și a fost dus la spital pentru prevenirea unei eventuale infecții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News