O fetiţă de nouă ani, rănită de un bizon în parcul naţional Yellowstone din SUA

O fetiţă de nouă ani a fost rănită de un bizon în faimosul parc naţional american Yellowstone în această săptămână, după ce animalul a atacat un grup de turişti care s-au apropiat prea mult de el, au declarat oficialii parcului, relatează joi AFP.

Incidentul s-a produs în momentul în care circa 50 de persoane s-au apropiat la aproximativ trei metri de bizon şi au rămas acolo în jur de 20 de minute înainte ca animalul să le atace.

O înregistrare video realizată de unul dintre turişti arată cum uriaşul animal paşte, apoi îi atacă brusc pe cei prezenţi şi o aruncă pe fetiţă în aer în timp ce membrii grupului se împrăştie.

Fetiţa, care este din Florida, a fost transportată la o clinică, apoi a fost externată. 

Oficialii parcului au reamintit că animalele din această rezervaţie uriaşă, care se întinde pe teritoriul statelor Wyoming şi Montana, sunt "sălbatice".

"Când un animal se află aproape de un drum, o trecere, o parcare sau o zonă dezvoltată, trebuie să-i oferiţi spaţiu", au spus ei. 

"Staţi la mai mult de 20 de metri de toate animalele mari - bizoni, elani, mufloni americani, cerbi, coioţi şi la cel puţin 90 de metri de urşi şi de lupi", au afirmat oficialii parcului naţional Yellowstone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel