Imagini extrem de dureroase vin din Siria și din Turcia după seria de cutremure care au ”prăbușit” milioane de familii.
Cutremurul de luni, 7 februarie, a afectat aproape 14 milioane de familii numai în Turcia. Mii de oameni au murit, arată ultimul bilanț. În plus, vorbim despre răniți și dispăruți, dar și despre cetățeni turci și sirieni care au pierdut tot.
Povești extrem de dureroase vin din cele două țări. CNN scrie despre o fetiță din Siria care a fost găsită sub dărâmături, în urma cutremurului puternic de luni. Fetița abia fusese adusă pe lume. Ea încă era atașată prin cordonul ombilical de mama ei, când a fost găsită, conform AFP. Despre mama ei, se crede că a murit după ce i-a dat naștere fetiței.
”Am auzit o voce în timp ce săpam” a spus verișorul fetiței, Khalil al-Suwadi, pentru AFP, marți. ”Am curățat molozul și am găsit bebelușul cu cordonul ombilical intact, așa că l-am tăiat iar verișoara mea a dus-o la spital” a adăugat el.
După cutremurul de luni dimineață, de 7,8 pe Richter, eforturile de salvare au fost îngreunate de condițiile de îngheț, drumurile blocate, infrastructura deteriorată și câteva replici violente.
Acum, fetița salvată primește tratament la spitalul din orașul Afrin, unde medicul pediatru Hani Maarouf a spus, pentru AFP, că acum starea fetiței este stabilă, dar a ajuns în grija medicilor cu vânătăi, răni și hipotermie. Se crede că micuța este singura supraviețuitoare din familia care locuia într-un bloc de cinci etaje, prăbușit de cutremur.
Cel puțin 1832 de persoane au murit în Siria, în urma cutremurului. Aproximativ 4 milioane de persoane au fost relocate.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News