O firmă din București, suspectată de finanțarea grupării teroriste Hezbollah

O firmă din București, suspectată de finanțarea grupării teroriste Hezbollah / Foto: Pixabay
O firmă din București, suspectată de finanțarea grupării teroriste Hezbollah / Foto: Pixabay

O firmă din București este suspectată de autoritățile din SUA de finanțarea grupării teroriste Hezbollah.

O firmă din București a atras atenția Departamentului de Stat al SUA, fiind suspectată de finanțarea grupării teroriste Hezbollah. Potrivit Antena 3 CNN, este vorba despre firma "Collecting Bee SRL", înființata în anul 2013 de un român și de un cetățean libanez, apropiat al lui Nazem Said Ahmad, un membru Hezbollah, condamnat pentru spălare de bani de autoritățile americane.

Potrivit documentelor oficiale, SRL-ul din România activa în domeniul imobiliar. În luna aprilie 2018, a fost listat printre 32 de companii suspectate de legături cu gruparea armată pro-iraniană activă în sudul Libanului. Astfel, firma a intrat sub sancțiunile dispuse de autoritățile americane.

SRL-ul în cauză, înregistrat într-un apartament din București

Această societate ar fi avut sediul într-un apartament din București și era deținut de Vasile Pop, cetățeanul român asociat în firmă. Bărbatul este un fost avocat și neagă acuzațiile formulate de SUA, afirmând că nu mai este asociat în SRL-ul respectiv.

"Am fost (asociat) prin prisma unor împrejurări. Am răspuns acolo unde trebuie și mai mult nu pot să vă spun", a declarat Vasile Pop reporterilor Antena 3 CNN.

"Vă rog să aveți în vedere că această companie nu a prejudiciat statul, nu a făcut nici o altă operațiune, așa cum se presupune, iar chiar persoana respectivă (asociatul libanez, n.r.) nu e direct implicată. S-a dovedit că nu e nimic, că altfel lucrurile erau mai complicate", a mai spus el.

Firma din România ar fi intrat în atenția autorităților din SUA după ce Rami Baker, un apropiat de-al lui Nazem Said Ahmad, și-a deschis afaceri în țara noastră. Legăturile dintre cei doi ar fi destul de strânse, iar Baker ar fi împuternicit de Ahmad în mai multe companii cu afaceri în imobiliare.

Pe lista companiilor sancționate de autoritățile din SUA pentru că ar avea legături cu teroriștii se găsesc în acest moment șapte firme românești.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel