O fosta campioană a României la fotbal își REVINE după FALIMENT. Cine o va antrena în Liga a III-a

Petre Grigoraş a fost instalat, sâmbătă, în funcţia de antrenor principal al echipei Oţelul Galaţi din Liga a III-a, pentru tehnician acesta fiind al treilea mandat la gruparea care a trecut în ultimii ani prin insolvenţă şi faliment. 

'SC Oţelul Galaţi anunţă revenirea pe banca tehnică a echipei a unuia dintre cei mai îndrăgiţi antrenori din istoria clubului roş-alb-albastru, Petre Grigoraş. Clubul nostru şi tehnicianul în vârstă de 55 ani au ajuns la o înţelegere contractuală ce se va întinde pe durata acestui sezon, cu drept de prelungire pentru încă o stagiune. Bine ai revenit pe banca Oţelului, Petre Grigoraş', anunţă clubul gălăţean pe site-ul oficial.

Acum în vârstă de 55 de ani, Grigoraş a mai condus Oţelul în două perioade: decembrie 2005 - iunie 2009 şi februarie 2013 - iunie 2013. În 2007 el a câştigat cu Oţelul Galaţi Cupa UEFA Intertoto, lucru care a permis ulterior echipei să participe în Cupa UEFA. În noul mandat, tehnicianul îi va avea în staff pe Daniel Lovin (antrenor secund), Iulian Olteanu (antrenor cu portarii) şi Sorin Haraga (antrenor secund şi delegat).

Grigoraş a condus în cariera sa de până acum formaţiile Farul Constanţa, FC Oneşti, Petrolul Moineşti, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iaşi, CFR Cluj, ASA Târgu Mureş, ACS Poli Timişoara şi ultima oară Foresta Fălticeni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel