Un studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă de la Peking University, din Beijing, China, relevă că persoanele care au versiunea G a genei 5-HTA1 au dificultăţi mai mari în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de cuplu.
Potrivit cercetării, zestrea genetică este răspunzătoare pentru faptul că unele persoane nu se căsătoresc toată viața, rezultatele studiului relevând faptul că oamenii care posedă versiunea G a genei 5-HTA1 au şanse cu 20% mai mari de a fi singure, comparativ cu altele.
Se crede că această genă este asociată cu un nivel mai scăzut al serotoninei, un neurotransmiţător corelat cu starea de bine, ceea ce îi face pe indivizii respectivi să se simtă mai puţin confortabil în relaţiile apropiate, scrie dailymail.co.uk, potrivit descopera.ro.
În cadrul studiului, s-au analizat mostre de ADN provenite de la 600 de studenţi, cercetând în mod special gena 5-HTA1, care se poate prezenta în două versiuni diferite (numite alele): G sau C.
Aproximativ 60% dintre studenţii cu versiunea G erau singuri, faţă de numai 50% dintre cei cu versiunea C.
Întrucât pesimismul şi nevrotismul dăunează formării, calităţii şi stabilităţii relaţiilor, legătura dintre existenţa alelei G şi tulburările psihice, la persoanele care poartă această versiune a genei, poate reduce oportunităţile de a întâlni potenţiali parteneri şi poate duce la eşecul relaţiilor, afirmă cercetătorii în articolul publicat în jurnalul Scientific Reports.
În schimb, dr. Pam Spurr, un expert britanic în domeniul relaţiilor, consideră că, şi atunci când întâmpină dificultăţi în stabilirea şi menţinerea unei relaţii de cuplu, oamenii pot învăţa să interacţioneze cu alte persoane în moduri care să le mărească şansele de succes în relaţie, ceea ce înseamnă că există șansa ca oamenii să nu devină victimele prorpiilor gene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News