O grupare paramilitară slovenă patrulează la frontiera croată pentru a opri migranţii

Îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj şi înarmaţi cu puşti cu aer comprimat, o formaţiune de paramilitari sloveni patrulează într-o pădure la frontiera croată, zonă despre care liderul acestei unităţi spune că este adesea traversată de migranţi ilegali, scrie luni agenţia Reuters.

Această unitate compusă din peste 50 de membri, printre care şi câteva femei, este condusă de Andrej Sisko, care conduce şi partidul naţionalist Gibanje Zedinjena Slovenija, care nu a reuşit să intre în parlament. El consideră că autorităţile nu îşi fac datoria de combatere a migraţiei clandestine, prin urmare a creat gărzile Stajerska şi Krajnska, scrie Agerpres. 

Membrii ambelor gărzi patrulau la graniţă când reporterii agenţiei Reuters i-au întâlnit. Este o datorie a noastră a tuturor să asigurăm securitatea în propria noastră ţară. Dacă instituţiile statului, care sunt plătite pentru aceasta, nu pot sau nu vor să asigure securitatea, atunci noi putem contribui, este ceea ce facem, explică Sisko, care a fost încarcerat o perioadă anul acesta după ce a creat garda Stajerska şi a îndemnat la răsturnarea instituţiilor statului.

El menţionează că paramilitarii săi nu interceptează migranţii, ceea ce de altfel ar fi ilegal, dar avertizează forţele de securitate despre prezenţa acestora.

Ţările aflate pe ruta balcanică folosită de migranţii care încearcă să ajungă în statele din vestul Europei au cunoscut anul acesta o creştere a presiunii migratorii. Conform poliţiei slovene, numărul migranţilor care au trecut clandestin graniţa dinspre Croaţia - unde în timpul valului migrator din 2015 a fost ridicat un gard de sârmă ghimpată - a crescut în primele nouă luni ale anului în curs la 11.786 de persoane, faţă de 6.911 în perioada similară a anului trecut.

Poliţia slovenă a declarat agenţiei Reuters că monitorizează activităţile grupării paramilitare şi că deocamdată nu a identificat activităţi ilegale ale acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel