O haită de lupi a evadat dintr-o grădină zoologică în timpul orelor de vizită

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O grădină zoologică din Franța a fost închisă temporar de autoritățile locale după ce o haită de nouă lupi a evadat în timpul orelor de vizită, scrie BBC, care citează Mediafa.

Nicio persoană nu a fost rănită în timpul incidentului petrecut la grădina zoologică Trois Vallées din Montredon-Labessonnie, în sudul Franței.

Animalele au distrus ieșirile de siguranță și au escaladat un gard, dar nu au ieșit niciodată în afara grădinii zoologice.

Patru dintre ele au fost împușcate pentru "comportament periculos", a declarat pentru agenția de presă AFP un oficial local, Fabien Chollet.

Celelalte cinci au fost readuse în incinta lor și anesteziate.

"Nu erau mulți oameni în grădina zoologică în acel moment și în niciun moment publicul nu a fost în pericol imediat", a declarat Chollet.

Dar el a adăugat că grădina zoologică trebuie închisă până când problemele de securitate vor fi rezolvate.

Pe site-ul său, grădina zoologică Trois Vallées a precizat că va fi închisă până la jumătatea lunii ianuarie din cauza unor "lucrări urgente".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel