O infirmieră din Bârlad și-a pus capăt zilelor. Ce a împins-o la gestul extrem

Foto cu rol ilustrativ
Foto cu rol ilustrativ

O infirmieră din Bârlad și-a pus capăt zilelor. 

O infimieră din Bârlad și-a pus capăt zilelor pe 13 decembrie, după ce, epuizată de volumul de muncă de la Spitalul suport Covid, s-a lovit de problemele divorțului.

Femeia de 46 de ani plecase să locuiască la un frate, din cauza agresivității soțului ei. De altfel, pe rolul Judecătoriei Bârlad se judeca divorțul de fostul partener. 

Mai mult, infirmiera a cerut, în luna octombrie, un ordin de protecție împotriva soțului. Magistrații nu i-au admis cererea și au obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 250 de lei. 

Colegii au găsit-o moartă 

Duminică dimineață, 13 decembrie, colegii femeii au sunat la 112 și au anunțat că au găsit-o spânzurată cu un cearșaf, în locuința fratelui.

Aceștia au mers să o caute acasă, după ce au observat că nu a venit la serviciu.

Doi copii au rămas fără mamă 

Apropiații spun că femeia a lăsat un bilet de adio în care și-a cerut scuze pentru gestul extrem, în special celor doi copii.

În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs incidentul, a precizat Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel