O instanţă din Hong Kong menţine interdicţia parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex

O instanţă din Hong Kong a menţinut vineri interdicţia parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex, informează Reuters.

Hotărârea a fost pronunţată în procesul intentat de o lesbiană, identificată doar ca "MK", împotriva prevederilor despre care consideră că îi încalcă drepturile constituţionale.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a apreciat că decizia reprezintă "o lovitură grea" pentru drepturile minorităţii LGBT (lesbiene, gay, persoane bisexuale, transsexuale şi de alte orientări) din Hong Kong.

"Din păcate, deocamdată va continua tratamentul discriminatoriu al cuplurilor de acelaşi sex", a arătat Amnesty într-un comunicat.

Tribunalul de primă instanţă a stabilit că guvernul nu este obligat să ofere un cadru legal alternativ, cum ar fi uniunile civile, prin care cuplurile de acelaşi sex să beneficieze de drepturi egale şi de avantajele asigurate cuplurilor căsătorite heterosexuale.

Potrivit deciziei, deşi în societate există puncte de vedere diferite, chiar opuse, instanţa nu şi-a exprimat "nicio opinie despre problemele sociale, morale şi/sau religioase" legate de subiect, care a fost abordat strict legal.

Homosexualitatea a fost dezincriminată în Hong Kong în 1991, înainte de restabilirea suveranităţii Chinei asupra fostei colonii britanice, în 1997. Nu au fost însă recunoscute şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, iar activiştii LGBT sunt îngrijoraţi de discriminarea larg răspândită. În iunie, instanţa supremă din Hong Kong a dat o decizie în favoarea unui funcţionar public homosexual, care solicita drepturi matrimoniale şi fiscale pentru partenerul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel