O intervenţie militară în Niger, declaraţie de război împotriva Burkina Faso şi Mali?

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Se accentuează tensiunile dintre Nigeria şi Burkina Faso.

O intervenţie militară în Niger pentru a-l restabili pe preşedintele ales Mohamed Bazoum, răsturnat de un puci, ar fi considerată ca "o declaraţie de război împotriva Burkina Faso şi Mali", au indicat luni într-un comunicat comun guvernele de la Ouagadougou şi Bamako, transmite Agerpres.

Cele două guverne, instalate la putere după lovituri de stat, "avertizează că orice intervenţie militară împotriva Nigerului ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Burkina Faso şi Mali", la o zi după o ameninţare cu folosirea "forţei" de către liderii vest-african reuniţi la Abuja, capitala Nigeriei.

Cele două guverne "atenţionează că orice intervenţie militară împotriva Nigerului ar avea ca rezultat retragerea Burkina Faso şi Mali din ECOWAS (Comunitatea Economica a Statelor din Africa de Vest), precum şi adoptarea unor măsuri de legitimă apărare în sprijinul forţelor armate şi al poporului din Niger".

Ele "avertizează împotriva consecinţelor dezastruoase ale unei intervenţii militare în Niger, care ar putea destabiliza întreaga regiune".

Burkina Faso şi Mali adaugă că "refuză să aplice" "sancţiunile ilegale, nelegitime şi inumane împotriva poporului şi autorităţilor din Niger", decise la Abuja.

Duminică, liderii ECOWAS au dat un ultimatum de o săptămâna juntei militare din Niger pentru "a reveni complet la ordinea constituţională", afirmând că nu exclud "recurgerea la forţă", dacă este cazul.

De asemenea, ei au decis să "suspende toate tranzacţiile comerciale şi financiare" dintre statele sale membre şi Niger şi să îngheţe activele responsabililor militari implicaţi în lovitura de stat.

Într-un comunicat separat, Guineea, al cărei guvern este şi el rezultatul unei lovituri de stat, "şi-a exprimat dezacordul cu sancţiunile preconizate de ECOWAS, inclusiv o intervenţie militară" şi "a decis să nu aplice aceste sancţiuni pe care le consideră ilegitime şi inumane". Conakry "îndeamnă ECOWAS să-şi reconsidere poziţia", scrie AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel