Un blogger semianonim l-a reclamat pe Mircea Badea la CNA. Chipurile, i-ar fi violat intimitatea. De fapt, pentru un necunoscut dornic de afirmare și o înjurătură tot reclamă înseamnă, așa că omul nostru trebuia să treacă pe la casieria Antenei, nu pe la registratura CNA. Alta este însă problema: un blogger, adică un om care își atârnă chiloții gândirii pe sârmă, în balcon, să-i vadă tot blocul, a ajuns să reclame la CNA când nu-i place ce crede un trecător despre petele care n-au ieșit la spălat. Iar asta ne dă o imagine clară despre locul și rolul CNA în viața noastră democratică.
Dacă tot trebuie să plătim de la buget o instituție politică să se ocupe de astfel de reclamații, mai bine închidem încă un spital, două. De exemplu, Obregia și Socola. Psihoterapie cu Mircea Marian poate să facă și Narcisa Iorga, de la CNA, nu mai e nevoie de banii CNAS pentru doctorul Cristian Andrei. Cei doi au mai fost împreună: Marian era jurnalist specializat în PD, Iorga se ocupa de imaginea lui De fapt, cum arată Mircea Marian? Mie îmi pare că seamănă cu Iorga: are chelie, barbă, tot ce-i trebuie. Nu, nu cu Narcisa Iorga de la CNA, cu Nicolae Iorga, premierul lui Carol al II-lea.
Îi mai lipsea un amănunt ca să se ridice la înălțimea modelului: reclamația la organe. Nicolae Iorga l-a dat în judecată pentru calomnie pe Corneliu Zelea Codreanu, ca să-i ofere regelui un pretext pentru arestare. Reclamația lui Mircea Marian nu va avea chiar același efect, păstrînd proporțiile între cei doi. Nu cred că s-ar putea suspenda emisiunea sau postul, ne mai vorbind de faptul că viralele cu Badea nu le poate opri Băsescu să circule pe net, așa cum nu a putut opri Voronin revoluția Twitter.
Dar este clar că umorul îi arde la mațe pe toți simpatizanții portocalii. Nu există un dușman mai mare pentru alde Băsescu decât cei care îl iau la mișto. Zecile de vorbitori anti BăBoc nu fac cât o glumă care circulă pe seama marelui lider. Cu umorul a câștigat ADA alegerile, când Dinescu sau ”Cațavencu” erau de partea sa. De când Băsescu s-a acrit și a rămas doar cu triști ca Marian și Iorga, a început să le fie frică de glume. Și, de ce le e teamă...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu