O japoneză a înjunghiat în plină stradă o femeie și pe fiica acesteia.
Publicitate
O tânără japoneză a fost arestată pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat o mamă şi pe fiica adolescentă a acesteia în cartierul Shibuya, din centrul capitalei nipone Tokyo, a informat presa locală, citată duminică de EFE, scrie Agerpres. Incidentul, care a avut loc în apropiere de gara Shinsen, s-a produs la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, a relatat postul public de radioteleviziune NHK.
Tânăra a fost arestată la scurt timp după ce le-a înjunghiat, în plină stradă, pe femeie şi pe fiica acesteia. Victimele au 53 şi respectiv 19 ani şi au suferit răni serioase, având nevoie de cel puţin trei luni de spitalizare. Victima mai tânără are o rană la nivelul spatelui de 10 centimetri adâncime, a anunţat poliţia, potrivit Kyodo.
După ce a fost reţinută, tânăra, care a declarat că are sub 20 de ani, a spus că nu le cunoştea pe cele două victime, care au fost transportate conştiente la spital. Asupra agresoarei au fost găsite trei cuţite de mici dimensiuni. Tânăra rămâne în arest şi va fi interogată.
Potrivit agenţiei de presă nipone Kyodo, care citează duminică poliţia, tânăra a declarat că le-a înjunghiat la întâmplare pe cele două femei pentru că "dorea să primească pedeapsa cu moartea".
Tânăra a fost identificată de poliţie, fiind vorba despre o elevă în vârstă de 15 ani, care studiază la liceul Toda, Prefectura Saitama, la nord de Tokyo. Numele ei nu a fost făcut public pentru că este vorba despre o minoră.
Un martor a declarat pentru Kyodo News că, atunci când a fost reţinută de poliţie, fata era întinsă pe spate, plângea încetişor şi avea mai multe cuţite împrăştiate în jurul ei. Tânăra purta pantaloni şi un tricou, care avea sânge pe el. Fata "avea păr negru şi părea tânără", a declarat martorul menţionat.
Japonia a executat un bărbat în vârstă de 39 de ani care a ucis șapte persoane la Tokyo în 2008, în timpul unui atac prin înjunghiere. Tomohiro Kato a comis una dintre cele mai șocante crime în masă din istoria recentă a țării, scrie BBC. Avea 25 de ani când a condus un camion într-o mulțime de pietoni aflați pe stradă la orele prânzului în cartierul comercial Akihabara, ucigând trei persoane. Apoi a înjunghiat trecătorii cu un pumnal, ucigând patru oameni și rănind alți opt. Vezi știrea integrală AICI
Shinzo Abe a fost asasinat, în timp ce vorbea în cadrul unui eveniment electoral. După 3 zile, familia şi prietenii lui apropiaţi au organizat o ceremonie în onoarea sa
Luni, familia şi prietenii lui apropiaţi au organizat o ceremonie în onoarea sa. Înaintea înmormântării de marţi, mii de persoane au adus flori la Templul Zojoji, pentru a aduce un omagiu celui care a fost premier al Japoniei pentru cel mai lung timp din istoria ţării. În timpul ceremoniei din seara trecută, 2.500 de vizitatori au venit la templu.
Printre ei s-au numărat şi actualul premier al ţării, Fumio Kishida, lideri de afaceri, ambasadorii britanic, american şi rus. După ceremonia de înmormântare, trupul domnului Abe va fi dus în locurile importante în care a petrecut mulţi ani ca politician, după care va ajunge la un crematoriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu