O jurnalistă însărcinată în nouă luni, UCISĂ în Yemen. Un dispozitiv exploziv i-a fost atașat mașinii

Pixabay
Pixabay

O jurnalistă din Yemen, însărcinată în nouă luni, a murit în urma unei explozii a mașinii în care se afla. 

O jurnalistă yemenită însărcinată a fost ucisă marți într-o explozie de mașină în orașul de coastă Aden, a declarat prim-ministrul Maeen Abdulmalek din guvernul recunoscut internațional și susținut de Arabia Saudită, potrivit agenției de presă Yemen, citată de CNN

Jurnalista Rasha Abdullah al-Harazi se afla într-o mașină cu soțul ei, Mahmoud Ameen al-Atmy, și el reporter, când a avut loc incidentul. Un dispozitiv exploziv a fost ataşat maşinii în timp ce jurnaliştii conduceau lângă malul mării Abyan, a informat agenţia de stat a ţării. Al-Atmy a supraviețuit exploziei, dar este grav rănit, potrivit Yemen Journalist Syndicate (YJS).

„Un precedent condamnabil”

„Sindicatul consideră această crimă un precedent condamnabil și își exprimă teama că servește ca un indicator periculos al unei noi faze violente care vizează jurnaliştii din Yemen”, a spus YJS.

Videoclipul filmat de Reuters a arătat consecințele exploziei, cu mai mulți privitori inspectând șasiul carbonizat a vehiculului situat pe marginea drumului. Partea din față a mașinii părea să fi fost complet ruptă de exploziv.

Ministerul pentru Drepturile Omului din Yemen, susținut de Arabia Saudită, a declarat că al-Harazi era însărcinată în nouă luni, în timp ce canalul de televiziune Al Arabiya, deținut de saudiți, a spus că al-Atmy a lucrat pentru ei ca reporter.

Atacul nu a fost revendicat

YJS a numit explozia un atac „țintit”, însă niciun grup nu și-a revendicat încă responsabilitatea.

Aden servește drept sediu temporar pentru guvernul susținut de Arabia Saudită, care a continuat să lupte împotriva rebelilor Houthi susținuți de Iran în toată țara devastată de război. Războiul civil de ani de zile a costat mii de vieți și a aruncat Yemenul într-o criză umanitară.

Orașul tragediei este însă controlat de Consiliul de Tranziție de Sud, un grup separatist, care se răfuiește adesea cu guvernul, în ciuda acordului de împărțire a puterii semnat la Riad.      

Vezi și: Război în Yemen. Kuweitul îşi recheamă ambasadorul de la Beirut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel