Starul camerunez de fotbal Samuel Eto'o a recunoscut că a comis o fraudă fiscală de mai multe milioane de dolari în timp ce juca pentru giganţii spanioli de la Barcelona, potrivit BBC.
Publicitate
Un tribunal din oraş i-a dat o pedeapsă de 22 de luni de închisoare şi o amendă, dar Eto'o nu va merge la închisoare pentru că a pledat vinovat. În total, Eto'o va trebui să returneze peste 8 milioane de dolari.
În hotărârea judecătorească se spune că Eto'o şi agentul său au evitat în mod deliberat plata impozitului pe veniturile din drepturile de imagine, între 2006 şi 2009.
În perioada în care juca, Eto'o era considerat unul dintre cei mai buni atacanţi din lume. În prezent, Samuel Eto'o este preşedintele Federaţiei cameruneze de fotbal.
Barcelona nu se mai regăsește, atât în La Liga, cât și în Champions League, după plecarea lui Messi. Mai mult formația catalană acuză probleme financiare.
După șapte meciuri disputate în La Liga, FC Barcelona ocupă abia locul 9, cu 12 puncte acumulate. În Champions League, FC Barcelona riscă să fie eliminată încă din faza grupelor, fiind ultima, după înfrângerile clare cu Bayern și Benfica, ambele pierdute cu scorul de 0-3.
Samuel Eto'o (40 de ani), fostul mare atacant al catalanilor, declară că este afectat de situația gravă în care a ajuns clubul de pe Camp Nou. Eto'o a declarat că echipa antrenată de Ronald Koeman să reușească măcar calificarea în optimile Ligii Campionilor.
'În ultima vreme, Barcelona mă face să sufăr. Sunt momente grele pentru cei care iubesc acest club. Ar fi greu de acceptat ca echipa să fie eliminată din grupele Champions League. Încă sper că nu se va întâmpla asta', a declarat Samuel Eto'o, conform Marca.
Lionel Messi și-a exprimat durerea, din nou, după despărțirea de FC Barcelona. Totodată starul argentinian a spus că nu se consideră favorit la câștigarea Balonului de Aur în acest an.
Messi şi-a exprimat din nou 'durerea' provocată de despărţirea de FC Barcelona, după 18 ani petrecuţi în Catalonia, dar şi entuziamul generat de începerea unui nou proiect alături de PSG de care a fost 'sedus'.
'Am primit şi alte propuneri, însă am fost sedus de acest proiect, de ambiţiile clubului, de jucători de care dispune, de grup... Toate aceste elemente au facilitat lucrurile pentru găsirea rapidă a unui acord', a precizat Messi, într-un interviu pentru France Football.
Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au marcat împreună nu mai puţin de 1584 de goluri în meciuri oficiale sau amicale. Ultimele 7 dintre ele pe 5 iunie, când portughezul a marcat de două ori pentru Portugalia, iar Messi a făcut-o de 5 ori pentru Argentina.
Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a fotbalului a făcut un inventar interesant, referitor la numărul de goluri marcate împreună de cele două staruri într-o singură zi, plecând de la curozitatea de a afla dacă a mai fost vreo zi în cariera lor în care să fi marcat împreună 7 goluri.
Concluzia este că 7 e numărul maxim de goluri înscrise de Messi şi Ronaldo într-o singură zi. Totuşi, înafară de data de 5 iunie, ei au mai reuşit o singură dată această performanţă, de-a lungul carierei lor, în care au marcat împreună 7 goluri.
Se întâmpla pe 27 ianuarie 2013, când argentinianul a marcat de 4 ori în La Liga, pentru Barcelona, împotriva Osasunei, iar portughezul a reuşit un hat-trick, pentru Real Madrid, contra lui Getafe. În alte 4 situaţii, cei doi au reuşit împreună, în aceaşi zi, un total de 6 goluri, toate cele 4 fiind în meciuri jucate în La Liga.
În cele 7 situaţii prezentate, Ronaldo a avut la rândul său o zi în care a marcat 5 goluri, în 2015, împotriva lui Espanyol.
Cristiano Ronaldo se gândește să plece de la Manchester United, după un sezon modest al echipei de pe Old Trafford.
Potrivit Latin Times, Cristiano Ronaldo, nominalizat pentru "jucătorul sezonului 2021-2022" în Premier League, este dezamăgit de contraperformanțele obținute de echipa sa și ar dori să plece la altă echipă.
Real Madrid, PSG și Newcastle sunt formațiile unde s-ar putea transfera, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu