O legendă a tenisului mondial, mesaj ferm în ”duelul” declarațiilor dintre Wozniacki și Halep: Te iubim, Simo!

FOTO: captura DigiSport
FOTO: captura DigiSport

Fost lider mondial, multiplu campion de Grand Slam, și-a arătat susținerea și aprecierea față de Simona Halep, după ce aceasta a fost ”atacată” de daneza Caroline Wozniacki.

Fost lider mondial a tenisului masculin, legendarul Boris Becker a intervenit în ”duelul” declarațiilor dintre daneza Caroline Wozniacki și Simona Halep, revenită în circuitul profesionist după ce TAS i-a redus suspendarea în dosarul de dopaj de la 4 ani la 9 luni, fapt ce i-a permis să joace în turneul de la Miami Open, unde a primit un wild-card din partea organizatorilor.

Caroline Wozniacki s-a arătat foarte nemulțumită că românca a beneficiat de această invitație și nu a ratat ocazia să îi atace atât pe organizatori, cât și pe fostul lider mondial. 

”În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Am avut întotdeauna o relație bună. Am fost foarte deschisă în trecut în legătură cu ceea ce simt despre dopaj. Cred că părerea mea despre dopaj este aceeași. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea. Din nou, nu mă refer direct la Simona, dar dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost depistat pozitiv la dopaj...”, a declarat Wozniacki în cadrul conferinței de presă de după meciul câștigat în fața Clarei Burel.

În același timp Wozniacki a ținut să sublinieze că îi înțelege situația Simonei, dar că nu este de acord cu ceea ce au făcut organizatorii de la Miami Open. ”Înțeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă la start (n.r. au fost 16 foste câștigătoare de Grand Slam la startul acestui turneu, un record), dar cred că nu este o critică la adresa nimănui. Este convingerea mea personală prin care cred că oamenii ar trebui să nu primească wild card-uri după perioada de suspendare pentru dopaj.

Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Acum nu a mai jucat pentru o vreme și se va întoarce. Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să existe modele bune pentru tânăra generație. Este un sport în care sunt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți. Îmi doresc o luptă corectă”, a concluzionat sportiva, care a câștigat singurul trofeu de Grand Slam, cel de la Australian Open, chiar în fața sportivei din România.

Ce răspuns i-a dat Simona Halep

Cunoscută pentru diplomația cu care vorbește despre colegele de circuit, Simona Halep a reacționat la acuzele pe care i le-a făcut daneza.

”Sunt și oameni negativi, asta este cu siguranță posibil. M-am antrenat cu ea la Monaco și nu a exprimat ceva negativ față de mine, dar acum a făcut-o. Cred că ar trebui să citească decizia TAS, pentru că nu am fost o trișoare niciodată și nu s-a pus problema că m-am dopat vreodată. Este doar o contaminare de supliment.

Eu am luat doar 9 luni (n.r. de suspendare), pentru că a fost o contaminare de supliment. Dacă puteam să joc din iulie anul trecut, așa cum ar fi trebuit, pentru că am luat doar 9 luni de suspendare, nu aș fi avut nevoie de wild-card. Așa că ar trebui să citească mai bine raportul, că nu sunt o trișoare și nu m-am dopat niciodată”, a declarat Simona Halep pentru digisport.ro.

Boris Becker, încă o dată alături de Simona Halep

În urma acestui schimb de replici între cele două sportive, legendarul Boris Becker a reacționat și și-a arătat, încă o dată, susținerea față de româncă, cu numai cateva cuvinte, dar care cântăresc mult în contextul actual.

O reacție foarte impresionantă a avut Boris Becker și după ce Simona Halep a primit verdictul din partea TAS. ”Amintește-ți întotdeauna de cei care ți-au fost alături în momentele dificile. Ei vor fi armura ta strălucitoare în continuare! Abia așteptăm să te vedem din nou pe teren, Simona", a scris  fostul lider mondial, câștigătorul a șase trofee de Grand Slam.

Citește și: Simona Halep, învinsă în trei seturi în primul meci de la revenirea în circuit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel