O listă cu potenţiale ţinte al-Qaida a fost postată pe internet

terorist
terorist

La numai o zi după numirea lui Ayman al-Zawahiri ca lider al reţelei al-Qaida, un site care are legături cu această reţea teroristă a postat o potenţială listă cu ţinte, care include numele şi fotografiile mai multor oficiali politici americani şi lideri din domeniul comercial, cerându-le teroriştilor să îi atace în propriile lor case, relatează NBC New York în pagina electronică.

FBI a trimis un buletin de informaţii către agenţiile responsabile cu aplicarea legii, avertizând că această nouă ameninţare, deşi nu constituie un complot specific, este foarte detaliată. Buletinul precizează că lista include lideri "din Guvern, industrie şi media". FBI i-a notificat pe cei care sunt nominalizaţi, transmite Mediafax.

Lista include companii de pe Wall Street, lideri politici, din cadrul institutelor de reflecţie şi contractanţi care lucrează cu armata. Site-ul conţine 40 de nume, dintre care 26 au fotografii ataşate, şi cere postarea adreselor de domiciliu. Un jihadist a cerut să le fie trimise colete-capcană la adresele prezentate.

În opinia FBI, această listă este cea mai detaliată ameninţare postată pe Internet în legătură cu al-Qaida, după eliminarea lui Osama ben Laden.

Lista a fost discutată şi pe un forum care are legături cu al-Qaida, existând temeri că un individ ar putea încerca să folosească informaţiile pentru un complot.

Buletinul FBI precizează că "nu se ştie dacă ameninţarea va progresa dincolo de aceste forumuri de discuţii", adăugând că al-Qaida şi susţinătorii săi sunt cunoscuţi pentru ameninţările pe Internet fără rezultate.

Al-Qaida a anunţat joi că noul lider al reţelei este egipteanu Ayman al-Zawahiri, numit în locul lui Osama ben Laden, fondatorul reţelei, care a fost ucis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel