O localitate a decis să oprească iluminatul stradal de la miezul nopții până la ora 05:00 din cauza costurilor mari cu energia electrică.
Primăria comunei Şoimuş, aşezare situată la câţiva kilometri de municipiul Deva şi apreciată ca una dintre localităţile dezvoltate ale judeţului Hunedoara, a decis să oprească iluminatul public, de la miezul nopţii până la ora 5:00 dimineaţa, din cauza costurilor mari la energia electrică, ultima factură fiind dublă ca valoare comparativ cu cele din lunile anterioare, scrie Agerpres.
Primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, a anunţat luni că administraţia locală a primit o factură la curent în valoare de peste 74.000 de lei, faţă de 32.000 de lei cât erau vechile costuri. Prin urmare, s-a hotărât restricţionarea iluminatului public în anumite intervale orare.
"Iluminatul va funcţiona de la ora 17:30 la ora 00:00 şi de la ora 5:00 la ora 7:30. Va fi stins de la ora 00:00 la ora 05:00", a precizat primarul.
El a arătat că primăria nu şi-a dorit să se ajungă la întreruperea iluminatului public, dar s-a adoptat această soluţie de criză pentru ca administraţia locală să nu intre într-un blocaj financiar.
”Acum lucrăm la un proiect de alimentare a tuturor punctelor de aprindere de la panouri fotovoltaice şi sperăm ca de la anul să devenim independenţi energetic şi să nu mai fie nevoie să trecem la aceste măsuri deloc plăcute”, a completat Irimie.
Această măsură de întrerupere a iluminatului public în comuna Şoimuş se va aplica în intervalul noiembrie 2022 - 31 martie 2023.
Criminalistul Dan Antonescu avertizează în privința întreruperii iluminatului stradal pe timpul nopții din dorința de a economisi energie. Criminalistul Dan Antonescu susține că oprirea iluminatului stradal din dorința de a economisi energie ar putea duce la creșterea criminalității în România.
”Se tot vorbește despre închiderea iluminatului public stradal. Ce se va întâmpla în situația aceea în care vom merge pe străzi care nu mai sunt iluminate?” l-a întrebat Raluca Țicmeanu pe Dan Antonescu.
”Este grav. Să nu uităm un lucru, chiar dacă în timpul în care eu lucram în domeniul acesta reușeam să rezolvăm cazurile, dar extrem de greu pentru că nu ne-a ajutat tehnica existentă la nivelul anilor 90, începutul anilor 2000, după aceea polițiștii au fost ajutați foarte mult de imaginile surprinse de camerele de luat vederi, fie ale primăriei, fie ale magazinelor, fie ale diferitor instituții. Aceste camere, plus iluminatul stradal, au dus la identificarea multor indivizi, la soluționarea unor accidente rutiere fără să mai poată interveni cineva pentru că acele probe filmate nu pot fi contrazise. Ori, în cazul în care acest iluminat stradal va fi închis și sper să nu se întâmple vreodată acest lucru, nu facem altceva decât să invităm infractorii să treacă la treabă pentru că acești infractori nu țin cont de criză economică, de criză financiară sau de orice criză vreți dumneavoastră. Ei nu au concediu, ei nu au pauză”, a spus Dan Antonescu.
Se aprind luminițele în București. Primăria Capitalei a făcut anunțul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu