Jurnalista din Federația Rusă care a protestat împotriva Războiului dus de Moscova împotriva Ucrainei spune că vrea să-și schimbe numele de familie.
O jurnalistă rusă care a fost amendată și eliberată după ce a protestat împotriva războiului din Ucraina într-un program de știri TV în direct la începutul acestui an spune că se simte ucraineană și că își va schimba numele de familie în semn de sprijin.
Marina Ovsyannikova - care spune că tatăl ei este ucrainean - a făcut anunțul într-o postare pe Facebook.
„Nu sunt un „rus bun”, sunt o ucraineancă. În semn de sprijin față de Ucraina, intenționez să schimb numele de familie Ovsyannikov în nativul Tkachuk”.
Fost redactor la Channel One, post controlat de stat, ea a fost reținută în martie, după ce a apărut pe platoul canalului ținând o pancartă pe care scria „Fără război”, scrie BBC.
Marina Ovsiannikova, jurnalista din Rusia care a ajuns o sursă de inspiraţie anti-război după ce a intrat la mijlocul lui martie în studioul unui jurnal de ştiri televizat pro-Kremlin, a devenit, în aprilie, corespondenta în Ucraina şi Rusia pentru cunoscutul cotidian german conservator Die Welt, a anunţat luni mass-media, transmite Agerpres, citând AFP. Ea scrie pentru acest ziar şi contribuie în mod regulat la canalul său de informaţii televizate.
"Marina Ovsiannikova a avut curajul, într-un moment decisiv, să-i confrunte pe telespectatorii din Rusia cu o imagine ne-edulcorată a realităţii", a explicat Ulf Poschardt, redactor-şef al grupului Welt, într-un comunicat. "Ea a apărat astfel virtuţile jurnalistice cele mai importante şi a făcut asta în pofida ameninţării cu o represiune din partea statului", adaugă Poschardt.
"Welt reprezintă exact ceea ce este apărat cu atâta fermitate la faţa locului în Ucraina de persoanele curajoase: libertatea. În calitate de jurnalistă, consider că este datoria mea să apăr libertatea", a declarat Ovsiannikova (43 de ani), citată într-un comunicat.
"Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă. Iar Rusia e un stat agresor. Reponsabilitatea cade pe o singură persoană, Vladimir Putin. Rusia trebuie să oprească acest război, pentru ca cele două țări frățești să se poată împăca.
Tata e ucrainean, mama e rusoaică. Niciodată nu am fost dușmani. Din păcate, în ultimii ani am lucrat la Pervîi Canal, m-am ocupat de propaganda Kremlinului. Acum îmi este foarte greu și îmi e foarte rușine.
Îmi e rușine că am permis intoxicarea cu propagandă a cetățenilor ruși", a spus jurnalista Marina Ovsiannikova, în mesajul înregistrat, după ce și-a anunțat demisia (citește mai mult AICI).
Ramzan Kadîrov a lansat din nou mai multe declarații halucinante. Liderul cecen sugerează că pentru el „războiul este o plăcere”. Într-o nouă înregistrare video publicată pe canalul său de Telegram, acesta a spus și ce ar face dacă ar fi în locul președintelui rus Vladimir Putin.
„Dacă ar fi decizia mea, aș lua toate acele state europene care acum nu valorează absolut nimic și își știu valoarea și spun, don, lucruri indecente despre președintele nostru și despre poporul rus. Aș lua treptat acele state și apoi America nu ar mai avea aliați rămași”, a declarat Ramzan Kadîrov în mesajul său.
„Practic, războiul ar trebui să dureze până când ele ridică toate sancțiunile și își cer scuze, don. Este un război pentru bine, este un război pentru fericirea oamenilor, purtarea de războaie este o plăcere, don. Obținem plăcere din asta, don”, a adăugat Ramzan Kadîrov.
În încheierea mesajului său liderul cecen l-a citat pe Vladimir Putin, care a afirmat că „noi murim ca martiri, dar ei (ucrainenii n.r.) doar mor” (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu