O mamă spune că Sfânta Paracheva a făcut o minune. Primele cuvinte rostite de fiul ei de 7 ani. "Copilul meu nu a vorbit niciodată"

Foto: Andrei Itu - DC NEWS
Foto: Andrei Itu - DC NEWS

O mamă spune că a trăit un miracol după ce a fost la moaștele Sfintei Parascheva.

Preotul Alexandru Lungu spune că Sfânta Parascheva a făcut o minune pentru o familie care şi-a adus copilul de șapte ani bolnav la racla sfintei.

"Închei ziua cu o mărturie emoționantă așa cum am promis. Este vorba despre o familie care zilele acestea a ajuns să urmărească pagina de Facebook și în doar câteva ore și-au făcut bagajele și Sfânta Parascheva le-a făcut un miracol. Citiți și dați Slavă lui Dumnezeu", scrie preotul Alexandru Lungu care a redat mai apoi mărturia unei mame care care spune că trăit un adevărat miracol după ce a fost la Sfânta Parascheva.

"Cum să încep părinte aceste rânduri, eu necredincioasa, card ani de zile nu am vrut sa mai aud de Dumnezeu, sfinți, preoți. Nu am fost niciodată ușă de Biserică. Să ne înțelegem, mergeam la Înviere, la Crăciun eventual, și odată pe an la spovedit. Știam că există un Dumnezeu, dar toate celelalte aspecte ale credinței nu le luam în seamă. Nu post, nu rugăciune, nu Liturghie. Era o relație rece, mai evadam într-un weekend pe la munte și atunci din curiozitate, vizitam câte o mănăstire. Lăsam eventual un pomelnic, dar atât tot.

"Necazul meu a început în urma cu 4 ani"

Necazul meu a început în urma cu 4 ani . Am născut un băiețel perfect sănătos. Vioi, plin de energie, lumina ochilor mei. Fiind o femeie de cariera, recunosc că am neglijat mult partea mea de responsabilitate În ce privește creșterea lui. Am angajat o bonă care din nefericire, mult mai târziu am aflat, că tot ceea ce făcea în lipsa mea era să îl proptească pe cel mic în fața televizorului și a telefonului, iar ea stătea liniștită pe canapea.

Practic copilul meu de doar doi ani, a crescut cu televizorul. Zi de zi, 8 ore. Adormea la televizor și se trezea cu televizor. Am depistat în timp faptul că era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil, până când a început să facă crize din ce în ce mai mari. Când vă scriu acest mesaj băiețelul nostru are deja 7 ani. Până joi nu a spus niciodată Mama, Tata, Apa. Părinte, l-am dus la zeci de specialiști, am cheltuit mii de euro, fără nici un folos. Am fost de câteva ori pe la biserică, dar trebuie să recunosc, superficial, fără așteptări.

Săptămâna aceasta o prietenă din lista mea v-a distribuit postarea și am început să citesc. Apoi ați tot postat și a început să se nască în inima mea o mică speranță. I-am soțului că eu plec la Iași, noi fiind din Constanța. Zis și făcut. Am pus câteva haine într-un bagaj improvizat și ne-am găsit în Iași pentru prima dată. Da, într-adevăr, Iașiul este într-o vibrație aparte. Iar apropierea de catedrală îți dă un sentiment dumnezeiesc. Ne-am așezat la rândul format, cred ca totul a durat aproximativ 4 ore.

"Copilul meu a fost pentru prima dată în viața mea liniștit"

În timpul acesta copilul meu a fost pentru prima dată în viața mea liniștit. I-am dar câteva cărticele, l-am ținut în brațe, dar se purta de parc[ ar fi fost sedat. Părinte, atât am spus când am ajuns in fața raclei: Doamne, dacă iubești acest copil și poți să-mi dai o șansă, ajută-mă! Părinte, am plecat de acolo încărcați, dar totuși încă nedumeriți dacă am procedat corect.

Mulți veneau cu haine, cu vată, eu doar am pus palma mea peste veșmântul Sfintei și l-am atins cu fruntea pe băiețelul meu. Bineînțeles, ca după toată această experiență am mâncat ceva și ne-am urcat în mașină, întrucât nu se mai găsea cazare.

Primele cuvinte rostite de fiul ei de 7 ani

Băiețelul meu a adormit și înainte sa ajungem în Constanța s-a trezit Părinte spunând exact aceste cuvinte: "Sfânta Parascheva, îți mulțumesc!". Părinte, copilul meu nu a spus niciodată Mama, iar pentru prima dată în viața lui a spus o frază. Vă scriu aceste rânduri și sunt plină de lacrimi și nu pot să vă aștern în scris ce înseamnă pentru mine acest miracol. Astăzi a început după ce s-a trezit să repete această frază de câteva ori: Sfânta Parascheva îți mulțumesc!

În această după amiaza a venit la mine în bucătărie, m-a luat în brate și mi-a spus: Te iubesc, mama! Părinte, copilul meu nu a vorbit niciodată până la 7 ani și în doar 24 de ore a spus mai mult decât în toată viața. Este mult mai liniștit, privirea pare alta, eu cred că Sfânta Parascheva este un miracol pentru oameni.

Părinte, dau mărturie că viața mea s-a schimbat într-o secundă. Eu nu am fost o credincioasă, un om fidel lui Dumnezeu, dar știu că Dumnezeu atât de mult ne iubește încât are răbdare și lucrează în așa fel încât nimic nu este cu neputință la El. Sunt convinsă că mărturia mea va atinge multe mame care sunt poate într-o situație asemănătoare. Vă mulțumesc și datorită postărilor dumneavoastră, astăzi mi-am recăpătat copilul și sufletul înapoi. Vă voi purta veșnic în rugăciune și abia aștept sa ajungem la biserica unde slujiți. Vă îmbrățișez!", a scris femeia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel