O masă de ceai a fost găsită abandonată într-o pădure din Statele Unite.
Un nou mister ocupă gândurile americanilor. O masă pregătită pentru ceaiul de la ora 5 a fost descoperită în mijlocul pădurii Lake District, transmite BBC. Fotograful Ashley Cooper a spus că atunci când a găsit pentru prima dată masa și scaunele, la aproximativ 91 de metri de potecă, a crezut că este o instalație de artă.
Dar, la o inspecție mai atentă, și-a dat seama că mâncarea pe jumătate consumată și paharele de șampanie au fost abandonate de un cuplu care a avut ceva de sărbătorit. Cooper a spus că masa, în apropiere de Blea Tarn, a fost probabil lăsată „de cineva din generația Instagram”.
Zona în care ceaiul de după-amiază a fost găsit luni, între Great Langdale și Little Langdale, este considerată una dintre cele mai spectaculoase dintre numeroasele tarnuri din Lakeland.
Cooper, un fotograf al schimbărilor climatice din Ambleside, a spus că se plimba prin pădurile din nordul tarnului când a văzut masa și scaunele.
El a spus: „Pare o masă romantică în pădure, dar nu au putut curăța după ei”.
"Au avut mult de muncă să ducă echipamentul acolo, deoarece este la aproximativ jumătate de kilometru de cel mai apropiat drum - dar se pare că și-au terminat masa, s-au ridicat și au lăsat totul”, a mai spus fotograful.
Acea zonă a pădurii a avut probleme în 2020 din cauza vizitatorilor care lăsau în urma lor gunoaie.
View this post on Instagram
Dacă în SUA pădurile se confruntă cu deșeuri menajere și mese de ceai, la noi problema este mai acută. În Parcul Natural Bucegi au fost descoperite tone de deșeuri rezultate în urma unui șantier de construcții, zona fiind, de altel, un areal protejat. La fața locului s-a deplasat o echipă a Gărzii de Mediu, după ce imaginile au fost distribuite în mediul online, scrie Digi24.
„Avem niște depozitări, undeva în zona Peștera. O echipă a Gărzii de Mediu s-a autosesizat, văzând imagini pe un site, și am descoperit aceste depozite atât din escavări din reamenajarea de lângă hotel, dar și deșeuri provenite din construcții. Ele au fost depozitate, ne-am uitat pe ce înseamnă autorizațiile care au fost trimise, nu existau termene foarte precise. Comisarii de mediu sunt încă pe teren și probabil mâine vor trage concluzii”, a spus Octavian Berceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu