Două femei din Mureș au murit sâmbătă.
Publicitate
Femeile, în vârstă de 90 şi 87 de ani, au decedat, sâmbătă, după ce un autoturism în care se mai aflau două persoane, un bărbat şi o femeie, a ieşit de pe DN 75, pe raza localităţii Muncelu, din Munţii Apuseni, şi s-a răsturnat într-o râpă, oprindu-se în gardul unei gospodării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, după ce forţele de intervenţie au ajuns la locul producerii accidentului, au constatat că în autoturism se aflau patru persoane, din care două s-au autoevacuat şi două se aflau încarcerate în autoturism, în stare inconştientă.
Intervenţia de descarcerare a fost dificilă, deoarece autoturismul se afla răsturnat într-o râpă, fiind necesară şi stabilizarea maşinii, a precizat Alexandru Crişan, arată Agerpres.
Cele două persoane au fost evacuate din autoturism de către pompierii militari şi predate echipajelor medicale, fără a prezenta însă semne vitale. Au fost efectuate manevrele de resuscitare, dar victimele nu au răspuns.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au decedat în urma accidentului două femei din judeţul Mureş, de 90, respectiv 87 de ani. Conducătorul auto, în vârstă de 72 de ani, şi o femeie de 67 de ani ar fi suferit leziuni uşoare.
În urma accidentului, traficul rutier a fost îngreunat în zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu