O mașină s-a izbit de poarta Casei Albe. Șoferul a murit

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Un șofer a murit după ce a intrat cu vehiculul în poarta Casei Albe, spun autoritățile.

Alegeri prezidentiale 2024

Șoferul a fost găsit mort în vehicul în urma accidentului, sâmbătă, cu puțin înainte de ora 22.30, a anunțat Serviciul Secret al SUA într-un comunicat citat de SkyNews.

Mașina izbit de o poartă perimetrală exterioară a complexului Casei Albe în timp ce mergea „cu o viteză mare”, a adăugat instituția.

Securitatea de la fața locului l-a scos pe șofer din vehicul și a încercat să-l ajute, dar era deja mort.

Serviciul Secret a spus că au fost implementate protocoale de securitate, dar nu există nicio amenințare pentru Casa Albă.

Departamentul de poliție din DC a declarat că șoferul, care nu a fost încă identificat, era un bărbat adult.

Serviciul Secret va continua să investigheze incidentul, în timp ce Departamentul de Poliție Metropolitană din Washington analizează „circumstanțele accidentului fatal”, a adăugat agenția.

Anthony Guglielmi, șeful de comunicații al Serviciului Secret, a făcut o postare pe Twitter, duminică, imediat după miezul nopții, spunând că în zonă există încă restricții de trafic, deoarece poliția și serviciile de urgență au rămas la fața locului.

El a adăugat că nu există „vreo amenințare sau implicații pentru siguranța publică”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel