O mireasă din India a murit la nuntă și a fost înlocuită rapid de sora ei, pentru ca evenimentul să poată continua.
O mireasă a murit la nuntă, după ce a suferit un atac de cord. La fața locului a fost chemat un medic, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ea, scrie Daily Mail.
Pentru continuarea evenimentului însă, familiile au găsit o soluție.
Familiile mirelui și a miresei au fost de acord că evenimentul trebuie să continue prin înlocuirea femeii cu sora ei. Astfel, trupul neînsuflețit al primei mirese a fost dus într-o cameră alăturată pe parcursul festivităților. Ulterior, ea a fost incinerată.
Fratele miresei a spus că 'este greu de crezut că un cadavru era într-o cameră alăturată, iar o nouă mireasă era pregătită pentru nuntă', adăugând că 'nu știam ce să facem în această situație.'
Conform BBC, doi miri din India au închiriat un avion privat și și-au organizat nunta în nori, cu mai bine de 160 de invitați, pentru a scăpa de restricțiile impuse de guvern pentru a stăvili rata infectării cu coronavirus.
Imaginile de pe rețelele de socializare arată cum cei doi și invitații lor s-au înghesuit în aeronava închiriată. În statul Tamil Nadu, unde ar fi avut loc isprava, autoritățile nu permit decât 50 de invitați la nunți, după ce au fost impuse reguli de restricție mai dure din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus. Autoritatea de zbor din India a lansat o investigație. (IMAGINILE AICI).
Declarațiile oficialilor despre incidentul unicat în lume
Un oficial al Directoratului General al Aviației Civile (DGCA) din India a spus că personalul de zbor SpiceJet care a fost în aer alături de nuntași a fost trecut în rezervă. Un purtător de cuvânt al SpiceJet a transmis că avionul Boeing 737 a fost închiriat din Madurai în Bangalore de un agent de turism pentru o excursie de după nuntă. Purtătorul de cuvânt a adăugat că clientul „a fost informat foarte strict despre regulile Covid-19 și acestuia i-au fost interzise orice activități de la bord”.
Este de precizat că India se află într-un val doi fatal al pandemiei Covid-19, cu peste 300.000 de morți. Experții estimează că rata mortalității este de fapt mai crescută, iar spitalele și crematoriile din această țară au fost copleșite în ultimele săptămâni. Valul doi a adus cu el lipse însemnate de oxigen pentru a trata Covid-19, în timp ce trupurile celor care nu au supraviețuit au fost arse la foc continuu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu