O navă de croazieră va pleca în acest weekend din capitala Marii Britanii într-o călătorie inedită în jurul lumii, ce va dura 245 de zile şi va cuprinde şase continente, 51 de ţări şi 111 porturi, relatează sâmbătă Press Association.
Nava de pasageri "Viking Sun" va efectua o călătorie de opt luni şi ar putea stabili un record mondial Guinness pentru cea mai lungă croazieră continuă. Cu popasuri în zone importante, precum cel mai sudic punct din America de Sud sau vibrantul oraş indian Mumbai, pasagerii aflaţi la bordul vasului vor putea bifa aventuri memorabile.
O astfel de circumnavigaţie la bordul unui vas de croazieră cu 930 de locuri nu este însă ieftină. Preţurile unui bilet pornesc de la aproximativ 66.900 de lire sterline şi pot depăşi 194.000 de lire sterline. Compania organizatoare Viking Cruises a denumit această călătorie "Croaziera mondială supremă".
"(Este) cel mai extins itinerariu disponibil în industrie, cu o lungime aproape dublă în comparaţie cu itinerariile croazierelor mondiale pe care le-am organizat anterior", a declarat preşedintele companiei, Torstein Hagen.
După plecarea din Greenwich, Londra, vasul de croazieră se va îndrepta spre Scandinavia, Insulele Caraibe, America de Sud şi insulele tropicale îndepărtate din Pacificul de Sud. Croaziera va continua de-a lungul coastelor Australiei, prin Asia, Mediterana şi înapoi în Europa. Călătoria se va încheia în Londra, în mai 2020.
Persoanele aflate în această croazieră vor avea ocazia să se cazeze în 23 de oraşe, printre acestea numărându-se Rio de Janeiro (Brazilia), Ho Chi Minh (Vietnam) sau Luxor (Egipt). În total, 54 de persoane din mai multe ţări - dintre care patru din Marea Britanie - vor petrece toate cele 245 de zile în această croazieră. Celelalte vor parcurge jumătate din itinerarul total, schimbarea de pasageri fiind programată în Los Angeles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu