Deşi arată ca într-un film SF, acest oraş plutitor ar putea fi soluţia pentru apărarea împotriva tuturor dezastrelor naturale. Structura incredibilă cuprinde 30 de milioane de metri pătraţi şi este proiectată pentru a găzdui până la 40.000 de locuitori.
Acest oraş este dotat cu tot ceea ce ar putea să se găsească într-un oraş obişnuit, de la hoteluri până la magazine, cazinouri şi şcoli. Structura este dotată chiar cu grădini, lifturi speciale pentru transport vertical şi trotuare pentru pietoni. Planurile unui astfel de oraş au fost inspirate de dezastrul provocat în New Orleans de către uraganul Katrina, în 2005. Distrugerile materiale au fost atât de extinse, încât comunitatea din New Orleans este încă în proces de reconstrucţie, informează Mediafax.
O echipă de designeri din Boston a venit cu această propunere pentru un oraş plutitor, proiectat să stea pe malul fluviului Mississippi şi care ar putea preveni o tragedie similară. Potrivit proiectului, oraşul New Orleans Arcology Habitat sau Arca lui Noe, cum a fost denumit, poate înfrunta cele mai teribile uragane datorită structurii sale triunghiulare, care permite vântului puternic să treacă prin mijlocul său liber. Super-oraşul este proiectat să plutească într-o poziţie fixă, în interiorul unui bazin umplut cu apă. Deşi proiectul este creat special pentru situaţia din New Orleans, designerii sunt convinşi că structura lor ar putea fi folosită în orice zonă urbană de coastă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu