USAMV București a găzduit, astăzi, dezbaterea (în format hibrid) cu numărul 58 din calendarul de consultări privind proiectele de legi ale educației lansate de Ministerul Educației la mijlocul lunii iulie.
La eveniment a participat și ministrul Sorin Cîmpeanu, alături de peste 700 de participanți: directori ai Centrelor Școlare pentru Educație incluzivă și ai școlilor gimnaziale speciale din țară, precum și inspectorii școlari pentru învățământ special. În cadrul dezbaterii au fost discutate prevederile ce reglementează statutul învățământului special, incluziunea și echitatea reflectate in proiectul legii învățământului preuniversitar.
"A fost un dialog pertinent, generator de idei și soluții proactive în ceea ce privește strategia de incluziune școlară și de abordare operațională, etapizată și flexibilă a nivelelor de suport, oferite copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Propunerile primite pot îmbunătăți implementarea unui mecanism de incluziune flexibil, adaptabil abilităților diferite și specificului fiecărui copil, în parte, nefiind nicidecum vorba de o «incluziune forțată» .
Preluarea copiilor cu CES (cu excepția nivelului 5 de intervenție) în învățământul de masă urmează a se face gradual, pe măsura ce învățământul de masă va dispune de resurse umane și de infrastructură adecvată. Incluziunea școlară necesită resurse umane bine pregătite (profesor de sprijin, profesor- psihopedagog, profesor-logoped, consilier școlar), precum și infrastructură adecvată care să faciliteze nu doar integrare școlară, ci și echitate școlară", a scris ministrul Cîmpeanu, pe facebook.
Șeful ministerului Educației a mai anunțat principalele concluzii ale dezbaterilor pe această temă:
"Arhitectura noului proiect de lege pentru învățământ preuniversitar este construită pe baza principiului incluziunii și echității școlare și sociale, adică facilitează asigurarea egalității de șanse pentru fiecare copil din România, includerea și adaptare școlară și respingerea oricărei forme de segregare.
Incluziunea și echitatea vizează oferirea de educație de calitate pentru toți, respectându-se diversitatea, abilitățile diferite, specificul fiecărui copil, caracteristicile, expectanțele privind procesul de învățare al elevilor și comunităților din care aceștia fac parte și pune accent pe îmbunătățirea permanentă a serviciilor educaționale, psihopedagogice și sociale oferite tuturor membrilor comunității.
Diversitatea în educație presupune acceptare și promovarea profilului identității individuale bazat pe particularități personale, puncte forte, valori, comportamente adaptative, abilități, interese și perspective diferite.
Educația incluzivă și educația specială asigură oportunități și contexte educaționale elevilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale care susțin potențialul individual de dezvoltare prin construirea de experiențe formative, formarea de abilități necesare învățării, formarea de priceperi și deprinderi necesare integrării sociale, profesionale și vieții culturale, asigurarea de șanse și condiții privind pregătirea școlară pe diverse niveluri de învățământ, în baza nivelului de sprijin.
Nivelurile de sprijin vin în întâmpinarea cerințelor educaționale ale elevilor oferindu-le flexibilizarea predării, intervenții specifice: logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenții psihologice, precum și adaptări și modificări curriculare, diverse tipuri de asistență psihopedagogică", a mai adăugat Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu