Valeriu Răchită și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul echipei Petrolul Ploiești, club cu tradiție în fotbalul românesc.
După meciul cu Rapid, Valeriu Răchită a făcut mai multe declarații despre situația clubului:
"Mă așteptam să joace Budescu de la început, dar poate că nu este pregătit fizic. Mă așteptam ca cei trei fundași centrali să fie mai siguri, au fost greșeli individuale pe care Rapid le-a transformat în gol. Încă nu găsește Nae acel mijlocaș central care să măture în fața fundașilor. Mai este un meci, ne așteaptă o iarnă dificilă din cauza situației financiare.
Sunt datorii, sunt datorii mari nu numai la jucători, ci și la terți, plus ANAF. Nu este nimeni în spate cu putere financiară care să țină clubul pe linia de plutire. Așteptăm iarna cu îngrijorare. Dacă nu vine cineva cu bani care să plătească datoriile și să țină clubul până în vară mă tem de un dezastru. Sper să se găsească soluțiile ca clubul să supraviețuiască.
Din ce știu, sponsorii și-au cam plătit partea lor contractuală, doar dacă vin alți sponsori noi și puternici... altfel nu văd o situație clară. Petrolul 52 este un ONG, nu poate intra în insolvență. Dacă intră în incapacitate de plată, se dizolvă, nu va mai exista echipa. Jucătorii cred că înțeleg situația și cred că vor face tot posibilul să meargă alături de club până în vară, dar nu știu ce se întâmplă cu datoriile la ANAF. Este o situația destul de grea, de dificilă", a declarat Vali Răchită la PRO ARENA.
Rapid Bucureşti a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, pe Arena Naţională, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii, un derby de tradiţie al fotbalului românesc.
Croatul Marko Dugandzic a deschis scorul (9 - penalty), după un henţ comis în careu de Christian Irobiso. Apoi fiecare echipă a ratat câte un penalty.
Rapid a avut şansa desprinderii, dar austriacul Andreas Leitner a apărat penalty-ul executat de Alexandru Ioniţă II (36), după ce Felix Mathaus l-a faultat pe Xian Emmers. Petrolul a irosit ocazia egalării (40), când Horaţiu Moldovan a apărat lovitura de la 11 metri executată de brazilianul Jair, după ce tot el fusese faultat de Ljuban Crepulja, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu